Elevii nu mai au permisiunea de a utiliza telefoanele mobile nici măcar în pauze, conform noilor reguli școlare. Secretarul de stat Florian Lixandru din Ministerul Educației a făcut această clarificare în contextul regulamentelor actualizate. Aceste reguli fac parte din Regulamentul unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) din 2024, Statutul elevului și Legea învățământului preuniversitar.

„Ca și până acum, utilizarea telefoanelor mobile în timpul orelor de curs este interzisă, cu excepția situațiilor în care acestea pot fi folosite ca mijloc didactic. Practic, la decizia profesorului acesta poate permite elevilor să folosească telefoanele mobile în timpul orei respective.

Conducerea unității de învățământ are obligația să asigure un spațiu în care elevii să depoziteze telefoanele, telefoane care nu pot fi folosite pe parcursul programului școlar – practic, ele ar trebui să fie depozitate la intrare și să își preia fiecare elev telefonul la plecare.

Dacă se întâmplă ca un elev să fie prins cu telefonul asupra lui în timpul programului școlar, profesorul are posibilitatea să îi rețină telefonul și să i-l restituie la sfârșitul programului școlar.

Ca element de noutate este faptul că nu pot folosi telefoanele pe întregul parcurs al programului școlar al unei zile. Până acum, în vechiul regulament, aveau posibilitatea să îl folosească în pauze. Acum, practic, n-au voie nici pe timpul pauzelor”, a declarat secretarul dFlorian Lixandru, în cadrul emisiunii Liceenii Smart, difuzată la Canal 33, scrie edupedu.ro.

Noile reguli din școli. Utilizarea telefoanelor

Potrivit Art. 182 din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) 2024:

  • Utilizarea telefoanelor mobile sau a oricăror alte echipamente de comunicații electronice de către elevi se realizează conform prevederilor legale stipulate în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare; utilizarea acestora în timpul orelor de curs se poate face numai la solicitarea cadrului didactic, în situația folosirii lor în procesul educativ. Prevederile nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu CES sunt autorizați să le folosească.
  • Nerespectarea prevederilor referitoare la utilizarea telefoanelor/a altor echipamente de comunicații electronice poate duce la preluarea echipamentului de către personalul unității de învățământ în vederea predării, după caz, către părinți/reprezentanți legali ai beneficiarilor primari minori sau beneficiarilor primari majori conform regulamentului de organizare și funcționare al unității de învățământ.

În Statutul elevului 2024, prevederea este că se interzice folosirea telefoanelor mobile:

  • în timpul desfășurării orelor de curs, inclusiv în timpul activităților educaționale care se desfășoară în afara unităților de învățământ, cu excepția utilizării acestora în scop educativ, cu acordul cadrului didactic, în timpul pauzelor sau în spațiile autorizate explicit de regulamentul intern al unității de învățământ.

Pe tot parcursul programului școlar, telefoanele mobile ale elevilor sunt depuse într-un spațiu sigur, special amenajat în fiecare sală de clasă, la care are acces profesorul diriginte sau directorul unității de învățământ, iar în lipsa acestora cadrul didactic desemnat să efectueze serviciul pe școală.

Nerespectarea acestor prevederi poate duce la preluarea echipamentului de către personalul didactic/didactic auxiliar al unității de învățământ în vederea restituirii lui la finalizarea orelor de curs din ziua respectivă, în mod obligatoriu, către părinți/reprezentanți legali ai beneficiarilor primari minori sau către elevi, după caz.

Decizia la nivelul școlilor

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat recent că școlile vor avea libertatea de a decide dacă vor implementa interdicția completă a telefoanelor mobile. „La nivel național, nu am impus această interdicție, deoarece există școli situate în zone izolate, unde copiii fac naveta, și este necesar ca părinții să poată comunica cu ei în pauze, de exemplu pentru a-i anunța că nu pot să-i ia”, a explicat ministrul.