Dragobete, sărbătoarea tradițională a iubirii la români, celebrată în 24 februarie. Obiceiuri, tradiții și superstiții.

Se spune că Dragobete era un tânăr focos și chipeș, care mergea prin sate și învăța mândrele și flăcăii tainele dragostei. Umblă vorba că acest tânăr ar fi fost chiar băiatul babei Dochia, cea cu nouă cojoace. În vechile legende se spune aşa: cea de-a 24 zi a lui Făurar era începutul anului agricol și, în ziua aceasta anume, Dragobete oficia nunta tuturor animalelor. Iar fetele și băieții îndrăgostiți se întâlneau şi ei tot pe 24 februarie pentru ca povestea lor de dragoste să țină tot anul, precum a necuvântătoarelor.

Dragobetele românilor are, desigur, corespondent şi în alte culturi – tineri cu ochi scânteietori, deveniți protectori ai iubirii, sunt și în alte mitologii. La greci, tânărul purta numele de Eros, iar la romani, Cupidon.

„Rogobete”, „Bragobete”, „Bragovete”

Despre numele flăcăului nostru (şi, deci, al sărbătorii) nu se știe însă mare lucru. Etimologii și etnologii au încercat să ajungă la o concluzie, legând denumirea de o sărbătoare din calendarul creștin ortodox, „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, care este tot pe 24 februarie. Se pare totuşi că denumirea în slavă a sărbătorii este de Glavo-Obretenia, iar în timpul Evului Mediu, românii au adaptat-o și i-au spus „Vobritenia”, „Rogobete”, „Bragobete”, „Bragovete”. Numele de Dragobete este atestat mai târziu, abia la finalul secolului al XVIII-lea, mai ales în Muntenia și Oltenia.

Datorită asocierii sale cu începutul primăverii, dar și cu sărbătoarea religioasă, în unele zone ale țării, Dragobetele mai este cunoscut și sub denumirile de „Cap de primăvară”, „Granguru”, „Năvalnicul” sau „Sânt Ion de primăvară”.

Obiceiurile asociate cu sărbătoarea Dragobetelui variază în funcție de regiune și origini stravechi, scrie Historia.

Se spune că, în această zi, atât băieţii cât şi fetele au datoria de a se veseli pentru a avea parte de iubire întreg anul.

Tradiții și obiceiuri de Dragobete

În unele părți ale țării, se crede că fetele care se spală pe față cu zăpadă de Dragobete vor fi frumoase tot anul, iar băieții care își scot cămașa la soare vor fi puternici și sănătoși.

Este considerat un moment favorabil pentru începuturile romantice și pentru a exprima sentimentele de dragoste și afecțiune, prin mesaje de Dragobete.

Este o sărbătoare plină de culoare și bucurie, care aduce comunitățile împreună într-o atmosferă de sărbătoare și veselie.

Zeu al dragostei în Panteonul românesc, Dragobetele este identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă, sinonim cu Năvalnic.

Echivalentul românesc al sărbătorii Valentine’s Day sau Ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii și dragostei, obiceiul Dragobetelui se păstrează încă viu în multe din satele românești.

Cunoscut și sub numele de Dragomir, Dragobetele este considerat, în credința populară românească, fiul Babei Dochia. Năvalnic și nestatornic, Dragobetele este închipuit ca un flăcău voinic, chipeș și iubăreț, ce sălășluiește mai mult prin păduri.

Ce nu ai voie să faci de Dragobete

Pentru că sărbătoarea este şi una a renaşterii naturii, nu se sacrifică şi nu se cumpără animale în ziua de Dragobete.

În general, sărbătoarea era considerată una de bun augur pentru treburile mărunte din casă, dar nu şi pentru treburile mari, așa că oamenii evitau să muncească prin ogrăzi sau la câmp de teamă că „vor ciricăi toată viața”.

Pentru a nu-ţi atrage furia lui Dragobete, nu ai voie să cârpeşti, coşi, speli sau să calci nimic de ziua lui. Singurul lucru pe îți dă voie să îl faci este curăţenia în casă, primenind căminul pentru ca anul ce vine să fie cu spor, belşug şi dragoste pentru toţi cei ce locuiesc în casă.