Evanghelia relatează faptul că Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în familia preotului Zaharia, iar mama sa, Elisabeta, era rudă cu Fecioara Maria, mama lui Iisus. Acesta a purtat rolul de a pregăti primirea Mântuitorului, făcându-l pe acesta cunoscut prin predicile sale.

Fiind un om smerit, acesta avea o haină din păr de cămilă, prinsă cu o curea de piele. Se știe despre Ioan Botezătorul că se hrănea cu locuște, hrană care provenea dintr-un arbore care acum nu mai există, în ciuda traducerii greșite a termenului -lăcuste-(miere sălbatică).

Ioan Botezătorul și-a trăit viața într-o peșteră pustie, până la momentul prinderii sale de către Irod. Acesta l-a întemnițat la castelul său din pricina acuzelor pe care Sfântul Ioan i le aducea Irodiadei, femeia cu care Irod își trăia viața, în ciuda faptului că aceasta fusese căstorită cu fratele său.

Viața Sfântului a fost curmată ca o datorie a lui Irod față de Salomeea, fiica Irodiadei. Evanghelia relatează faptul că, la una dintre petrecerile lui Irod, acesta a rugat-o pe Salomeea să îi danseze, promițându-i în schimbul dansului orice i-ar cere. Încurajată de mama sa, Salomeea i-a cerut lui Irod capul lui Ioan Botezătorul, pus pe o tavă de argint.

În calendarul Ortodox, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită la data de 29 august, dată la care potrivit tradiției, creștinilor le este interzis dansul, deoarece acesta a fost ustensila principală cu care Ioan Botezătorul a fost ucis.

În vreme ce pe 7 ianuarie se sărbătorește Sfântul Ioan Botezătorul, sărbătoare care încheie șirul sărbătorilor de iarnă, praznicul Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul marchează încheierea anului bisericesc.

Semnificația numelui Ioan

Ioan este unul dintre cele mai comune nume folosite în diverse limbi și are origine ebraică. Acest nume s-a format prin lipirea termenilor ,,Jahve” sau ,,Jo” și ,,Hanan” care semnifică ,,a avea milă”.

Astfel, semnificația numelui este ,,Dumnezeu este milos”, ,,Dar de la Dumnezeu” sau ,,Dumnezeu este bun”.

 

Vizualizari: