Șoferii prinși băuți sau drogați ar putea rămâne fără permis pentru o perioadă de 10 ani, potrivit unui proiect de lege depus la Senat.
Noile modificări vin în contextul accidentului de la 2 Mai soldat cu doi morți, dar și al numărului tot mai mare de șoferi care conduc sub influența alcoolului și a substanțelor interzise.
În ultimele luni, la fiecare razie polițiștii au prins mai multi soferi drogati decat bauti. De asemenea proiectul de lege îi vizează și pe cei care își închiriază imobilele, cu bună știință, unor persoane care consumă substanțe interzise. În această situație, proprietarii, chiriașii sau chiar administratorii pot fi pedepsiți cu închisoare de la unu la cinci ani.
⚡⚡⚡
Statul încearcă din nou să impoziteze lăutarii care cântă la nunţi.
Cei prinşi cu venituri pe care nu le pot justifica vor fi taxaţi cu 70% din valoarea acestora. În prezent, aceştia sunt obligaţi să achite statului 10% din venituri, iar dacă sunt prinşi cu bani nedeclaraţi li se reţin 16%.
Aceste noi impozite sunt cuprinse în pachetul măsurilor fiscale pentru care Guvernul vrea să îți asume răspunderea în Parlament. Vizați sunt și cei care se afișează cu bunuri de valoare, case sau mașini scumpe și ale căror venituri legal declarate nu pot justifica achizițiile.
⚡⚡⚡
Toamna…e ca vara.
Duminică a fost cea mai călduroasă zi de 23 septembrie din ultimii 60 de ani. Și cel mai fierbinte echinocţiu de toamnă din istoria documentată meteorologic a României. Au fost temperaturi resimţite chiar şi de 38 de grade în sudul ţării, cu 15 mai mult decât ar fi normal în această perioadă.
De astazi se mai răcoreşte puțin, dar temperaturile vor rămâne mult mai ridicate decat ce ar trebui să înregistrăm la această data, transmit meteorologii ANM.
⚡⚡⚡
Mare atenție cui dați datele personale prin telefon.
Banca Națională a României anunță că a primit o serie de sesizări care semnalau faptul că mai multe persoane au fost abordate telefonic în legătură cu presupuse împrumuturi online făcute pe numele celor apelați, cei care au sunat recomandându-se din partea BNR.
În apelurile telefonice se solicitau date personale, sub diverse pretexte cum ar fi confirmarea unor cereri de împrumut, ștergerea împrumutului din sistem sau chiar date de card.
BNR atrage atenția că aceste apeluri nu au fost inițiate din rețeaua telefonică a BNR. Instituția precizează că nu este abilitată să ofere populației produse sau servicii de creditare.
Este important să nu se dea curs solicitărilor de acest tip, venite din partea unor persoane care pretind că sunt salariați sau reprezentanți ai BNR și care invocă pretinse împrumuturi .
Totodată, BNR a sesizat poliția în legătură cu utilizarea frauduloasă a numerelor de telefon și a numelui BNR.
Vizualizari: