Sentință blândă pentru șoferul de 24 de ani din Gherla care în luna octombrie a provocat un accident în care și-au pierdut viața soții Grobois din Dej. Tânărul care urcase la volan, deși consumase alcool și droguri, a fost condamnat de judecătorii din Dej la patru ani și 2 luni de închisoare. Fiicele victimelor vor primi daune morale de 150.000 euro, mama victimei va primi 50.000 euro, iar sora acesteia, 20.000 euro, bani ce urmează a fi decontați de firmele de asigurare, scrie GherlaInfo.

Accidentul a avut loc în 21 octombrie, seara în jurul orei 20, la ieșire din Gherla. Soții Grobois din Dej se îndreptau cu mașina spre casă după ce participaseră la un concert în biserica armenească. La ieșirea din Gherla, un tânăr de 24 de ani aflat sub influența băuturilor alcoolice dar și a drogurilor, care circula la câteva mașini distanță în spatele lor, a intrat în depășirea mai multor autoturisme, înainte ca un alt șofer să termine manevra de depășire în care se afla. A ajuns cu mașina pe acostamentul drumului, în partea stângă. A virat să revină pe sensul lui de mers, însă a lovit din spate mașina soților din Dej, pe care i-a proiectat în afara șoselei. Cei doi soți, de 67 și 63 de ani, au fost grav răniți și au murit în aceeași seară la locul accidentului. Alcoolemia șoferului vinovat a fost de peste 1 la mie și a ieșit pozitiv la 3 substanțe interzise, droguri pe care a recunoscut până la urmă că le-a consumat. De asemenea, circula cu o viteză de peste 100 km/h în localitate.

Sentința nu e definitivă și poate fi atacată.


În ultimele 2 zile, polițiștii municipiului Dej au organizat activități de prevenire în trafic. În cadrul verificărilor efectuate în trafic au fost legitimate peste 150 de persoane.

De asemenea, au fost oprite pentru control 117 autovehicule si au utilizat aparatele din dotare pentru  depistarea conducătorilor auto care încalcă regulile de circulație și pun în pericol participanții la trafic.

În perioada desfășurării activităților au fost aplicate 71 de sancțiuni contravenționale, 67 dintre acestea pentru nerespectarea normelor rutiere.

Activitățile a fost sprijinite de jandarmii clujeni.


Încă un nor de praf saharian va ajunge în țara noastră. Serviciul Copernicus de Monitorizare a Atmosferei al Uniunii Europene a anunțat că un nou val de praf saharian, pe care l-a catalogat drept „excepţional de dens”, urmează să ajungă în Europa.

Norul de praf este al treilea de acest tip care ajunge pe continent în ultimele săptămâni. Specialiştii spun că în unele zone vor fi depăşite limitele maxime privind calitatea aerului.

Norul format în Sahara a intrat în Europa prin Spania și va ajunge în Franţa, în Germania şi în sud-estul Marii Britanii, în cele din urmă traversând întregul continent să ajungă până în Rusia.

Specialiştii susţin că vremea caldă a favorizat formarea şi călătoria norului de praf african. Deşi nu este neobişnuit ca praful din Sahara să ajungă în Europa, în ultimii ani a existat o creştere a intensităţii şi frecvenţei unor astfel de episoade, schimbările climei reprezentând explicaţia, mai spun experţii. Săptămâna trecută, praful saharian putea fi observat în țara noastră cu ochiul liber, mai ales atunci când priveai spre orizont, unde totul părea învăluit în praf.