Trei persoane și-au pierdut viața în urma unui grav accident rutier care a avut loc pe DN1C, în comuna Câțcău. Acestea se aflau într-un microbuz înmatriculat în Republica Moldova și se întorceau spre casă după ce au fost la muncă în Polonia. Din primele date, șoferul ar fi adormit la volan. Era obosit, cred anchetatorii, pentru că a condus întreaga noapte. În Câțcău, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a intrat pe sensul opus de mers si s-a izbit de o autoutilitară .
Conform Ministerului Afacerilor Externe din Republica Moldova, din totalul celor 8 persoane implicate, 4 sunt cetățeni ai Republicii Moldova, iar celelalte sunt cetățeni ucraineni și ai Federației Ruse.
Dintre cele 3 persoane decedate, doua persoane sunt cetățeni moldoveni, iar a treia este cetățean ucrainean. La Spitalul Municipal Dej au ajuns alte șase persoane, printre care și o familie cu un copil cu vârsta de sub 1 an.
Astăzi e ziua în care Electric Castle anunță programul pe zile, cel mai așteptat moment de până acum, pentru că fanii lui JUSTIN TIMBERLAKE din tot ESTUL Europei cel mai probabil vor să își ia bilet doar în seara concertului său. Așadar, așteptarea a luat sfârșit și devine oficial că artistul american aflat pentru prima dată în această parte a Europei va concerta la Bonțida într-o zi de JOI, 17 iulie.
Cerințele sunt pe măsură, dar nu neaparat de fițe, cât de necesitate. Echipa artistului internațional a cerut 50 de camere de hotel. Doar trei hoteluri din Cluj se califică la cerințele echipei, dar încă nu s-au hotărât la care vor sta, astfel că au fost rezervate câte 50 de camere la fiecare hotel din cele trei, urmând să fie anulate când se va hotărî. JUSTIN personal are o listă scurtă de cerințe, surprinzătoare pentru un asemenea star. A insistat doar pe hrană organică și sănătoasă pentru toată echipa, dar nimic spectaculos. El de exemplu vrea să aibă la îndemână apă, fructe de pădure, lămâi și banane. În deschiderea concertului, a ales două artiste dintr-o listă de 20, insistând să fie pe linie de diversitate și egalitate de șanse – adică să fie femei si sa fie si cunoscute. Astfel, Inna 1i Valeria Stoica vor cânta în deschiderea lui.
Abonamente pot fi cumpărate încă de pe site-ul Electric Castle.ro.
Premiera națională. Institutul Oncologic din Cluj a primit o recunoaștere la nivel internațional, devenind primul centru din România acreditat de Societatea Germană de Oncologie. Astfel, Centrul de Tumori Mamare din Cadrul Spitalului Clujean a îndeplinit toate criteriile de calitate ale cerințelor tehnice și medicale pentru programul de certificare ale centrelor europene de cancer de sân. Acest lucru înseamnă ca tratamentele și metodele aplicate aici au rata foarte mare de succes și pot fi exemple de bune practici pentru alte spitale.
Denis Pop, dejeanul în vârstă de 14 ani, jucător al echipei ACS Young Boys Dej dar aflat într-un stagiu de pregătire în Germania, a reușit să impresioneze și acolo. Tânărul atacant s-a antrenat săptămâna trecută pentru prima dată cu o renumită echipă din Germania, iar prestația sa a lăsat o impresie atât de puternică încât a fost cooptat direct la echipa U19, cu toate că este mai tânăr cu patru ani decât majoritatea colegilor săi de lot.
Această reușită confirmă nu doar talentul ieșit din comun al lui Denis, ci și munca, disciplina și ambiția care îl definesc și pe care le-a dobândit încă de la Dej, unde a fost pregătit de antrenorul Vlad Borsan.
Vizualizari: 242