Sunt probleme grave la blocul ANL din Dej, după ce a treia oară în doar două luni, tencuiala de pe tavan s-a desprins în apartamente diferite. Doar norocul a făcut ca nimeni să nu fie rănit, mai ales la ultimul incident, produs în timpul nopții.
Primăria Dej transmite că va cere o expertiză totală, independentă, a blocului ANL, deoarece locatarii spun că după primul incident constructorul a verificat apartamentele de pe palierul respectiv și i-a liniștit pe locatari spunându-le că nu mai există niciun pericol. Chiar și așa, ulterior au mai fost două astfel de incidente.
Pe de altă parte, firma din Cluj care a efectuat lucrările spune că acestea au fost realizate corespunzător, „dovada fiind recepția lucrărilor”, transmit reprezentanții firmei. În plus, primăria Dej spune că dacă se găsesc nereguli la expertiză, îi va face plângere constructorului.
Misiune de salvare încheiată cu accident, la Cluj-Napoca. O ambulanță din Dej care transporta o pacientă către spital, a fost izbită în plin de un șofer care livra mâncare și care nu a ținut cont de semnalele acustice și luminoase ale autospecialei. În urma impactului, autosanitara a fost proiectată într-un autobuz, iar pacienta a rămas blocată în habitaclu.
Conform polițiștilor, din primele cercetări efectuate la fața locului, a reieșit că o ambulanță, condusă de un bărbat de 46 de ani, ar fi pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului, deplasându-se dinspre Bulevardul 21 Decembrie 1989 către centrul orașului, în regim prioritar. În acest context, ambulanța a fost acroșată de un autoturism condus dinspre strada Paris, la volanul căruia a fost identificat un tânăr de 21 de ani.
În urma impactului, ambulanța a fost proiectată într-un mijloc de transport în comun aflat pe sensul opus de mers.
Pacienta de 40 de ani a rămas blocată în ambulanță, dar au scos-o pompierii și a fost predată unui alt echipaj pentru a fi transportată la spital. La spital a ajuns și șoferul care livra mâncare, dar cu răni ușoare.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a produs accidentul.
Tragedie în localitatea Florești din Cluj. O femeie în vârstă de 62 de ani și fiul ei, un tânăr de 28 de ani, au fost găsiți fără suflare în apartamentul lor din Florești. Pompierii au fost nevoiți să spargă ușa pentru a putea intra în apartament, unde i-au găsit pe cei doi înjunghiați, în încăperi diferite.
Sunt luate în calcul mai multe ipoteze, printre care o crimă urmată de sinucidere. Femeia îl avea în întreținere pe fiul de 28 de ani, imobilizat la pat din naștere. Îngrijirea acestuia devenise tot mai dificilă, astfel că vecinii se gândesc că mama ar fi vrut să își curme suferința, atât ei cât și pe cea a fiului. Anchetatorii au stat mai bine de 4 ore în apartamentul lor și la finalul anchetei vor ști cu exactitate ce s-a întâmplat acolo.