O ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă a fost implicată ieri într-un accident rutier, la Bunești, pe centura orașului Gherla.

Autosanitara circula spre Dej și transporta o pacientă, dar la un moment dat, șoferul unei alte mașini nu i-a oferit prioritate. Cele două mașini au intrat în coliziune, iar o fetiță de 7 ani din autoturism a fost rănită. Pacienta din ambulanța SMURD și membrii echipajului nu au suferit leziuni, a transmis ISU CLUj.


De două zile, un urs tulbură liniștea comunei Mintiu Gherlii. Animalul a fost văzut prima dată în zona localității Bunești, pe centura orașului Gherla. Locuitorii au fost avertizați de autorități printr-un mesaj RO-alert, iar un echipaj de jandarmi a făcut zgomot pentru a-l alunga în pădure. Următoarea zi însă, ursul a fost observat în Mintiu Gherlii, oamenii primind din nou RO-AlERT.

Cei care îl văd, sunt sfătuiți să nu se apropie de el , să nu îl hrănească sau să nu încerce să se fotografieze cu acesta.


Șoferii români au făcut mai multe accidente anul trecut. Se vede asta si prin despăgubirile plătite de companiile de asigurări, în baza poliţelor RCA. Acestea, au crescut cu 38%, până la peste 4 miliarde lei, potrivit Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România.

Asigurătorii atrag atenția asupra creșterii numărului de accidente, care în 2024 au dus la un plus de 30% în ce privește dosarele de daună. Ei mai spun că în medie, din fiecare 10 lei încasaţi din primele RCA, aproape 8 lei se duc doar pentru acoperirea daunelor rezultate din accidentele rutiere şi a rezervelor aferente.


Compania de drumuri va construi cel mai lat pod din țară pentru ca animalele din Munții Carpați să treacă Oltul – scrie Hotnews. Ecoductul va avea o lățime minimă de 100 de metri și va fi lung de peste 300 de metri. Acesta va fi situat în zona Cornetu, va traversa râul Olt, DN7 și calea ferată și va fi complet separat de autostrada A1 Sibiu-Pitești. Ecoductul e necesar pentru a menține coridoarele ecologice blocate în prezent de infrastructura existentă. De asemenea, va preveni accidentele cauzate de animalele care traversează zona.

Lucrările ar trebui să înceapă la sfârșitul lunii iunie și vor dura până la începutul anului 2027.


Pelerinajul pe jos către Mănăstirea Nicula, organizat anual în Postul Paștelui, a înregistrat anul acesta un record de participanți. Peste 1 000 de persoane – în principal copii și tineri, dar și adulți și vârstnici, însoțiți de zeci de preoți – au luat parte la ceea ce este cunoscut ca „Pelerinajul tinerilor”.

Evenimentul a început sâmbătă dimineață la Cluj-Napoca, cu o binecuvântare specială rostită de Mitropolitul Andrei Andreicuț. De acolo, participanții au fost transportați cu autocarele până la Iclod, locul de unde a început traseul pedestru, pe o distanță de 17 kilometri. Pe tot traseul, participanții au fost supravegheați de forțe de ordine, polițiști și jandarmi, pentru ca evenimentul să se desfășoare în siguranță.

 

 

 

 

 

 

Vizualizari: 240