Un incendiu a izbucnit aseară în jurul orei 20:30 în cartierul Ocna Dej. Două garaje din apropierea blocurilor de lângă Școala din Ocna Dej au luat foc. În interior s-au aflat și două butelii, iar una dintre ele a explodat.

Conform pompierilor,  incendiul s-a manifestat generalizat la un garaj pe o suprafață de aproximativ 30 de mp. Totodată, flăcările s-au extins parțial la un al doilea garaj, pe o suprafață de aproximativ 15 mp. Pompierii au localizat incendiul și l-au stins în limitele găsite. De asemenea, în interiorul garajului de la care a izbucnit se aflau două butelii, iar una dintre acestea a explodat. Cealaltă a fost scoasă de din foc de către pompieri.

Din fericire, nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit de la o defecțiune apărută la o butelie, în momentul în care a fost verificată de către proprietar.


Nu vă spălați mașina zilele următoare pentru că o faceți în zadar. Meteorologii anunță că până mâine seară la ora 23, circulația aerului va favoriza avansul dinspre partea central-sudvestică a Asiei (zona deşertului Karakum) a unei mase de aer încărcată cu particule de praf, către estul Europei şi deasupra României.

Este posibil ca în această perioadă, praful de origine asiatică să fie observat pe diferite suprafețe, cum ar fi caroseriile mașinilor sau pe geamuri. Potrivit ANM, începând din noaptea de joi spre vineri (5/6 septembrie), această masă de aer încărcată cu particule de praf se va îndepărta de ţara noastră.


În județul Cluj a demarat proiectul pilot prin care polițiștii rutieri pot aplica sancțiuni contravenționale, prin intermediul tabletelor mobile, aflate în dotare. Se câștigă în acest fel timp, pentru că și procesul verbal va fi printat în mașină cu ajutorul imprimantelor mobile. Primul șofer ghinionist care a primit procesul verbal cu ajutorul tehnologiei noi a fost un bărbat de 52 de ani din Cluj, care a condus fără centura de siguranță.

Proiectul, arată IPJ Cluj, va funcționa în sistem pilot și progresiv, fiind colectate informații privind calitatea experienței atât de la utilizatori, cât și din partea participanților la trafic.

Numărul de dispozitive pe care va fi folosită aplicația va crește progresiv, astfel încât, până la sfârșitul lunii septembrie, aceasta să fie utilizată de către toți polițiștii rutieri din țară.

Procesele-verbale sunt tipărite cu ajutorul imprimantelor mobile din teren.

 

 

 

 

Vizualizari: