La Cluj și controalele merg cu încetinitorul.
Trei stații GPL din județ au fost închise pentru neregulile găsite în urma controalelor efectuate după explozia de la Crevedia. Atunci, premierul țării a anunțat că încă de a doua zi vor demara controale la toate stațiile GPL din România, dar la Cluj informația a ajuns mai târziu. Autoritățile au așteptat ordinul scris al premierului pentru a începe verificările, ordin care a venit abia după câteva zile. În tot acest timp, cei care dețin stații GPL și se știau cu nereguli au avut timp suficient să închidă sau să ascundă ce nu era de văzut.
În județul nostru verificările au început în 30 august, la 4 zile după explozii și au participat nu mai puțin de 13 instituții. Au fost verificați 25 de operatori economici, iar în urma acestor verificări, transmite Prefectura Cluj, a fost suspendată activitatea la 3 stații GPL, din care, la 1 a fost suspendată complet activitatea pentru o neconformitate la instalația GPL. La celelalte două stații motivul suspendării a fost legat de neconformități la alte echipamente.
Tot în cadrul controalelor la operatorii economici de profil s-a constatat ca 5 statii nu aveau documentele în regula sau chiar le lipsea autorizatia de functionare.
Reprezentanții instituțiilor cu atribuții în domeniu au aplicat 79 de sancțiuni contravenționale în valoare de 370.501 lei, respectiv 60 de avertismente.
⚡️⚡️⚡️
Au început în forță lucrările la un nou drum expres din România, care leagă Autostrada Transilvania de Drumul Național 1 în județul Cluj.
Nu vă bucurați prea tare. Drumul are doar 5 kilometri. Mai lungi vor fi bretele care îl vor conecta de cele două șosele pe care le leagă, dar chiar și așa, e de ajutor pentru cei care vin pe autostradă dinspre centrul țării și vor să ajungă în partea de Nord. Inițial, drumul trebuia să ajungă până la Dej, dar prelungirea acestuia a fost blocată de Guvern, înainte de începerea studiului de fezabilitate.
Pe traseul celor cinci km vor fi construite 7 poduri și viaducte, unul lung de aproape 300 de metri peste Valea Racilor și câte două benzi de circulație pe sens. În plus, bretelele de legătură cu cele 2 șosele vor avea în total 10 kilometri. Totul va costa peste 100 milioane de euro, dar șoferii care vin pe autostrada A3 și vor să ajungă spre Dej nu vor mai fi nevoiți să intre prin Turda și Cluj-Napoca.
Termenul de finalizare este decembrie 2024.
⚡️⚡️⚡️
Americanii vor avea nevoie de viză pentru a intra în Europa.
Începând de anul viitor, persoanele extracomunitare care vor călători în țările membre ale Uniunii Europene vor trebui să aplice pentru o viză de călătorie. Ca urmare a noilor norme privind autorizațiile de călătorie anunțate de UE, se modifica cerintele inclusiv pentru persoanele din peste 60 de țări care până acum erau „scutite de viză”. Acest lucru inseamnaca cetatenii din Statele Unite, Canada și Marea Britanie, vor trebui să completeze o cerere online și să plătească o mică taxă înainte de a călători în oricare dintre cele 30 de țări europene.
Site-ul oficial al Uniunii Europene îi îndeamnă pe potențialii vizitatori să solicite autorizația cu mult timp înainte de călătoria planificată și înainte de a rezerva un bilet de avion sau un hotel.
⚡️⚡️⚡️
Un polițist local din Câmpia Turzii, fost angajat la Poliția Națională, vindea permise de conducere false, celor care își doreau să conducă mașini dar nu aveau timp și chef de examen.
A făcut în acest mod câteva mii de euro, dar în cele din urmă a fost prins. A stat în arest doar 24 de ore, pentru că procurorul de la Turda a decis că poate fi cercetat în stare de libertate, sub control judiciar.
Polițiștii au descins în apartamentul bărbatului la sfârșitul săptămânii trecute. Din cercetări a reieșit că în cursul anului 2020, bărbatul ar fi produs și înmânat trei permise de conducere unor bărbați, prezentându-le acestora că documentele în cauză ar fi fost eliberate de autorități din Irlanda. In realitate, permisele erau confectionate chiar de el in propriul apartament. Le-a luat acestora sumele de 4.000 de euro, 1.000 de euro și 1.300 de euro.
Cei trei bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 36 de ani din județul Cluj, care ar fi cumpărat documentele în cauză de la acesta sunt cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de uz de fals.
⚡️⚡️⚡️
Călătorii care circulă din Dej spre Baia Mare sunt transbordați timp de mai bine de o lună din cauza unor lucrări.
Conform CFR Călători e vorba de lucrări între Ileanda și Letca, respectiv între Răstoci și Cuciulat, cu implicații în traficul feroviar și transbordare auto pe relațiile Ileanda – Baia Mare și Baia Mare – Dej Călători și retur. Lucrările au inceput ieri și sunt estimate să dureze până în 21 octombrie. Lucrările constă în înlocuirea integrală a traverselor existente cu traverse din beton cu prindere elastică, dar si a celorlalte componente ce tin de infrastructura feroviara
⚡️⚡️⚡️
Un deținut în vârstă de 47 de ani încarcerat la Penitenciarul Gherla a fost omorât în celula de detenție.
Rezultatele necropsiei au arătat faptul că înainte de a fi spânzurat în baie a fost bătut cu violență, rănile fiind mult prea grave pentru a putea supraviețui. Acesta împărțea celula cu alte 7 persoane, iar acum se fac cercetări pentru a se stabili implicarea fiecăruia.
Cazul a fost preluat deja de Parchetul Tribunalului Cluj și se fac cercetări pentru infracțiunea de omor.
Vizualizari: