Furtuna de aseară a făcut prăpăd în județul vecin, Bistrița Năsăud.

Mai multe case au fost inundate, mașinile au fost luate de ape, iar drumurile acoperite de aluviuni, după ce torenții de ape au adus de pe dealuri aluviuni. Drumul din localitatea Rebra a fost blocat de copacii căzuți pe carosabil sau pe firele electrice, iar drumul național 17C în apropiere de Romuli a fost blocat. Tot în Romuli, 10 case au fost inundate, mai multe mașini au fost duse de viitură, iar animalele oamenilor au fost luate de apa ajunsă în gospodării.

Angajații primăriei care au lucrat la deblocarea drumului au declarat că aproximativ 4000 de tone de aluviuni au ajuns pe șosea și azi noapte au reușit să deblocheze un sens, iar spre dimineață a fost reluată circulația în totalitate.

⚡⚡⚡

DIICOT împreună cu polițiști au efectuat opt percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Cluj.

Cu această ocazie au fost reținute trei persoane în cadrul unui dosar penal deschis pentru constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc şi de mare risc şi complicitate la introducerea în ţară de droguri de risc,. Descindeerile au venit in urma extinderii cercetarilor in cazul unui tanar prins in iunie cu 1 kilogram de cannabis si care a declarat ca il detine pentru cosum propriu.

Din cercetari a rezultat că, în cursul lunii octombrie 2022, cei trei inculpaţi reţinuţi în urma percheziţiilor de marţi,  împreună cu inculpatul arestat preventiv acum două luni, au constituit un grup infracţional organizat în scopul introducerii în ţară şi comercializării de droguri.

Aceştia au procurat din Spania canabis şi au comercializat în mod repetat diferite cantităţi către consumatori de droguri de pe raza judeţelor Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Mureş.

⚡⚡⚡

Institutul Oncologic din Cluj-Napoca anunță că va desfășura noi activități de testare pentru prevenirea și depistarea precoce a cancerului de sân și a celui de col uterin, la stadionul Cluj Arena.

Unitatea mobilă pentru realizarea mamografiilor gratuite va staționa la Cluj Arena în perioada  1-2 septembrie, respectiv 4-8 septembrie, în intervalul orar 08.00 -19.00.

Acțiunile de testare mamografică se adresează femeilor care locuiesc în județele Cluj, Bihor, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare și Sălaj și care au vârsta cuprinsă între 50 și 69 de ani. Programările se efectuează la numărul de telefon 0758.621.395, de luni până vineri, între orele 08.00 și 17.00.

Testările pentru cancerul de col uterin vor fi realizate în perioada 4-8 septembrie, între orele 14.00-19.00. Programările pot fi efectuate la numărul de telefon 0215.277.598.

Doamnele care au programare au prioritate, dar orice beneficiară eligibilă e binevenită!

Și în acest caz sunt vizate doamnele care au domiciliul în oricare dintre județele Cluj, Bihor, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare și Sălaj, cu vârsta cuprinsă între 24 și 64 de ani și care nu au efectuat deja acest test în cadrul proiectului.

⚡⚡⚡

Programul “Rabla Local” prin care posesorii de mașini vechi pot renunța la ele contra sumei de 3000 lei, fără obligativitatea de a cumpăra o mașină nouă, a fost prelungit. Inițial, astăzi trebuia să fie ultima zi de înscrieri, dar cum jumătate din buget a rămas necheltuit, s-a luat decizia prelungirii.

Persoanele fizice se pot înscrie în cadrul Programului până pe 29 septembrie, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului alocat fiecărei unități administrativ-teritoriale, transmite Administratia Fondului pentru Mediu.

Instrucțiunile privind înscrierea persoanelor fizice în cadrul Programului privind privind casarea autovehiculelor uzate se gasesc pe site-ul AFM. În cadrul unui cont pot fi realizate înscrieri aferente unui singur CNP, iar o persoană fizică se poate înscrie o singură dată în aplicație.

De asemenea, persoana fizică trebuie să domicilieze pe raza teritorială a primăriei unde se află în evidențele fiscale autovehiculul uzat .