Femeile gravide, lăuzele și părinții care își cresc singuri copiii pot refuza munca de noapte. În plus și mamele care alăptează sau minorii sub 18 ani se încadrează aici. Șefii nu le mai pot obliga de acum pe aceste persoane să vină la serviciu la ore târzii. Așa spunea legea care a fost votat luna trecută de majoritatea parlamentarilor, iar ieri a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis.


Fostul șef al SRI Florian Coldea a plătit cauțiunea de o sută de mii de euro în dosarul de trafic de influență deschis de DNA. El a mers azi din nou la Poliție pentru a semna controlul judiciar. Trebuie să facă asta de două ori pe săptămână, așa cum au stabilit procurorii anticorupție. Între timp azi a ajuns la DNA și denunțătorul lui Coldea, omul de afaceri Cătălin Hideg. El a depus trei telefoane mobile cu care a realizat înregistrările de la dosar. Cătălin Hideg a spus că șefii din SRI i-ar fi cerut 700 de mii de euro pentru a-l scăpa de un dosar de corupție, deschis de Parchetul European condus de fosta șefă DNA Laura Codruța Kovesi


Românii care zboară în Norvegia vara aceasta vor trebui să treacă pe la controlul pașapoartelor. Asta deși Norvegia este în spațiul Schengen. Ministerul nostru de Externe anunță că țara nordică a prelungit controalele la frontieră până la mijlocul lui noiembrie. Singurul document recunoscut este pașaportul, indiferent dacă te duci cu avionul sau cu feribotul ori vasul de croazieră.


Mașinile noi vor avertiza șoferii dacă depășesc viteza legală. Este vorba despre autovehiculele ce vor fi vândute în Uniunea Europeană de la 1 iulie și care vor fi dotate obligatoriu cu un sistem de siguranță pentru limitarea vitezei. Sistemul va avertiza șoferul că a depășit limita de viteză prin semnale vizuale pe bord, apoi prin semnale acustice și prin vibrații ale pedalei de accelerație. Nu va interveni însă asupra sistemului de frânare al mașinilor. Polițiștii sunt de părere că sistemul va fi de ajutor pentru reducerea numărului de accidente provocate de viteză. Anul trecut 700 de incidente au fost provocate de șoferi grăbiți.