Clujul s-a facut a doua oară de rușine în doar o săptămână.

După ce în timpul meciului Italia – Franța, fotbaliștilor italieni le-au fost furate ghetele din vestiarele Cluj Arena, după meciul cu Norvegia fotbaliștii străini au avut parte de o nouă surpriză neplăcută. La dușurile din cel mai mare și modern stadion din județ, nu curgea apă caldă. Nimeni nu a putut explica motivul, iar jucătorii au fost nevoiți să meargă spre hoteluri pentru a se spăla după cele 90 de minute de joc.

Referitor la ghetele dispărute, polițiștii nu au reușit încă să îi identifice pe făptași și nici nu sunt aproape de acest lucru. Camerele de supraveghere sunt doar în afara stadionului, iar în acea seară, prin zonă au trecut 40 000 oameni.

⚡⚡⚡

Rețea de droguri destructurată la Cluj.

Polițiștii brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj au descins la domiciliile a cinci persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse cu efecte psihoactive.

Potrivit anchetatorilor, în ultimul an, aceste persoane comercializau în mod repetat droguri de mare risc, consumatoilor din județul Cluj.

În cursul zilei de ieri, judecătorii din cadrul Tribunalului Cluj au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a celor cinci bănuiți.

⚡⚡⚡

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că tot personalul paramedical SMURD va trece printr-o simulare de naştere cu ajutorul manechinelor destinate centrelor de formare paramedici din ţară.

El a precizat că paramedicii începători nu sunt trimişi la cazuri de naştere, dar au existat situaţii, în condiţii de vreme extremă, când personalul de intervenţie pentru îndepărtarea efectelor vremii nefavorabile a fost nevoie să asiste la aducerea pe lume a copiilor. Astfel, daca la nivelul MAI s-a decis pregătirea poliţiştilor şi jandarmilor pentru a acorda primul ajutor de bază, paramedicii vor participa la cursuri de nașteri.

Totul se va face pe manechine extrem de avansate, în care se pot creea diferite scenarii.

 

Vizualizari: