Șoferul unui camion a scăpat ca prin urechile acului după ce mastodontul i-a fost lovit de tren, ieri la Jucu. De vină e chiar conducătorul auto, care nu a oprit la culoarea roșie odată ajuns la trecerea la nivel cu calea ferată.
Trenul în care se aflau 30 de pasageri, aparținând unui operator privat, i-a străpuns practic remorca, dar din fericire nimeni nu a fost rănit. Încărcătura însă, mii de plăci izolante pentru pardosele, a fost împrăștiată pe o distanță de zeci de metri, dar a fost încărcată mai apoi într-un alt camion trimis de la o fabrică din apropiere.
Șoferul vinovat a rămas fără permis de conducere.
După 2 zile de proteste, greva de la Poșta Română se încheie, iar salariile angajaților vor crește, potrivit unui nou contract colectiv de muncă semnat aseară.
Anunțul a fost făcut de ministrul digitalizării, Bogdan Ivan, la încheierea negocierilor cu sindicatele. Angajații cereau o majorare salarial de cel puțin 400 lei net, însă au obținut o mărire între 350 și 370 lei, dar în două tranșe: la 1 iulie și la 1 septembrie.
La rândul lor, liderii de sindicat susțin că salariații Poștei Române sunt în continuare nemulțumiți și consideră că există multe lucruri de rezolvat în cadrul companiei, dar au decis să încheie greva, pentru a nu întârzia atât de mult plata pensiilor.
Sindicaliștii spun de asemenea că 80% din angajații poștei sunt plătiți cu salariul minim.
Salariul minim brut va crește până la 3.700 de lei de la 1 iulie, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. România va implementa astfel salariul minim european, o cerință a blocului comunitar pentru toate statele membre.
Directiva Uniunii Europene prevede ca salariul minim să fie cel puțin jumătate din salariul mediu pe anul precedent, conform startupcafe.ro. Salariul minim european este de 500 de euro brut pe lună, adică aproape 2.500 lei net lunar.
Uniunea Europeană a cerut tuturor țărilor să crească veniturile până în 2024 pentru ca oamenii să ducă o viață decentă.
Statele Unite NU îl vor pe Klaus Iohannis la șefia NATO. America a anunțat că îl susține pe deplin pe premierul Olandei Mark Rutte pentru postul de secretar general al Alianței.
Declarația a fost făcută de ambasadoarea SUA la NATO J. Ea a transmis că Statele Unite îl respectă pe Klaus Iohannis, dar îl consideră doar un „prieten”. Președintele Klaus Iohannis a anunțat luna trecută că intră în cursa pentru șefia NATO.
Pentru a câștiga e nevoie de votul unanim al tuturor țărilor membre NATO. Digi24 anunță că aproape toate țările membre ale Alianței s-au decis să dea votul către premierul Olandei.