Răcirea bruscă a vremii mai ales în timpul nopții a făcut ca ieri noapte, în Cluj-Napoca, să se înregistreze cea mai scăzută temperatură a lunii august din istoria măsurătorilor: 4,9 grade Celsius.
Valoarea a doborât precedentul record stabilit în 1981, când s-au înregistrat 5 grade. Potrivit meteorologilor, răcirea accentuată a fost cauzată de un val de aer rece, fenomen specific sezonului rece, amplificat de cerul senin din timpul nopții. La stația meteo din Cluj, temperatura minimă a fost cu 1,4 grade mai mică decât recordul anterior pentru această zi, stabilit tot în 1981.
Veștile bune vin însă de la Administrația Națională de Meteorologie. După acest episod neobișnuit de frig, urmează o încălzire treptată, iar sfârșitul lunii august aduce din nou maxime de vară, de până la 28 de grade Celsius în unele regiuni.
Premieră în județul Cluj. Primul cimitir pentru animale de companie va fi înființat la Cluj-Napoca, alături de o pădure-parc pentru recreere.
Primăria orașului reședință de județ a lansat în consultare publică Planul Urbanistic de Detaliu pentru această inițiativă ce vizează zona Valea Gârbăului, la marginea pădurii Făget .
Suprafața totală depășește 50.000 de metri pătrați, fiind ocupată în prezent de terenuri agricole neutilizate. Proiectul are două componente majore: o pădure-parc pentru relaxare în aer liber și un cimitir dedicat animalelor de companie – o premieră pentru Cluj.
Primarul Emil Boc a declarat că acest demers reflectă respectul pentru animale și gradul de civilizație al comunității locale. Locuitorii sunt invitați să își exprime opinia asupra proiectului în cadrul consultării publice.
PROFI a anunțat retragerea urgentă de la vânzare a unui produs alimentar comercializat în rețeaua sa de magazine din întreaga țară, inclusiv în Dej.
Este vorba despre PROXI Musli cu fructe 750 g, lot L21015, cu termen de valabilitate 15.01.2026 . Motivul retragerii este depășirea nivelului maxim admis de Deoxinivalenol (DON), o toxină care poate reprezenta un risc pentru sănătatea consumatorilor.
Compania recomandă persoanelor care au achiziționat produsul să nu îl consume, ci să îl distrugă sau să îl returneze la magazin până pe 7 septembrie 2025. Clienții vor primi contravaloarea produsului, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
Vizualizari: 330