Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost grav rănit aseară, în urma unui incident care a avut loc pe strada Bistriței din Dej. Din primele date, bărbatul lucra sub cabina rabatată a camionului, iar din motive neclare încă, aceasta a căzut peste el.

În urma apelului la 112, la fața locului au fost trimiși pompierii și medicii de pe ambulanță. Ajunși la fața locului, salvatorii au găsit victima eliberată de sub cabina autocamionului de mai multe persoane. La o primă evaluare, bărbatul de aproximativ 40 de ani prezenta multiple traumatisme și a fost transportat la spital în stare de inconștiență.


Un urs și-a făcut apariția aseară pe străzile din localitatea Gârboul Dejului, comuna Cășeiu. Animalul sălbatic a coborât cel mai probabil în sat în căutare de mâncare.

În „excursia” pe care a avut-o pe ulițele localității, ursul – care pare a fi un pui – a dat nas în nas cu un sătean aflat la volanul mașinii. În loc să anunțe autoritățile, bărbatul a preferat să alunge singur ursul din sat, fugărindu-l cu mașina pe străzi până când a ajuns în câmp.

Autoritățile îi îndeamnă pe oameni ca, atunci când se întâlnesc cu un animal sălbatic, să nu interacționeze cu el. Să se îndepărteze încet și să sune la 112.


Militarii Batalionului 811 Infanterie Dej participă zilele acestea la un exercițiu multinațional desfășurat la un poligon de instrucție din Libava – Cehia.

Conform MApN, militarii dejeni, alături de partenerii cehi, au participat la sesiuni intense de antrenament, menite să verifice și să valideze tehnicile și procedurile proprii, în deplină concordanță cu standardele NATO. Scopul exercițiului a fost dublu: creșterea nivelului de interoperabilitate între structurile militare aliate și consolidarea capacității de acțiune în scenarii tactice comune.

În cadrul exercițiului tactic desfășurat în teren, militarii Batalionului 811 Infanterie „Dej” au dat dovadă de profesionalism, disciplină și un nivel ridicat de pregătire, reflectând efortul constant depus în cadrul instruirii desfășurate pe teritoriul național, arată MApN.


Una dintre cele mai vizitate atracții turistice din România, Salina Praid, nu pare să mai poată fi vizitată vreodată. După ce, în ultima săptămână, întreaga mină a fost umplută cu apa pârâului Corund, ieri problemele au început să apară și la suprafață. 45 de familii au fost evacuate, pentru că bucăți din plafonul minei au început să se surpe și există riscul ca pământul să se scufunde și în zona locuită. În plus, dacă o bucată mai mare de mină s-ar prăbuși, întreaga apă din subteran ar fi aruncată afară, provocând o viitură. Anual, 600.000 de turiști vizitau Salina Praid, cei mai mulți pentru tratament.

 

 

 

 

Vizualizari: 353