Compania aeriana Wizz Air anunță că în perioada următoare va anula și mai multe zboruri decât până acum, din cauza unor probleme găsite la motoarele unor aeronave.
Nu au fost anunțate care zboruri, dar pasagerii afectați vor fi înștiințați punctual prin email și vor primi banii înapoi.
Conform reprezentanților companiei, din cauza verificărilor în avans ale unor motoare GTF a fost nevoită să facă ajustări în cadrul rețelei sale, rezultând în anularea unor zboruri în anumite zile, între unele destinații.
Pasagerilor de pe zborurile afectate li se va oferi un program alternativ de zbor, opțiunea rambursării complete prin metoda inițială de plată sau rambursarea a 120% din tariful inițial achitat în credit de companie pentru rezervări viitoare. În cazul în care o rezervare a fost efectuată printr-o agenție de turism, fie ea și online, compania aeriană le recomandă pasagerilor să contacteze agenția care deține rezervarea, pentru a face modificările necesare.
Wizz Air recomandă, de asemenea, verificarea folder-ului de spam în privința e-mailurilor referitoare la posibilele modificări de program.
⚡⚡⚡
Bărbatul în vârstă de 55 de ani căruia i-a fost smuls brațul într-o fabrică din Dej a rămas mutilat pe viață.
Medicii Spitalului Județean de Urgență din Cluj nu au reușit să îi reatașeze brațul, deoarece acesta i-a fost strivit de banda transportoare. Vestea bună este însă că omul se află acum în afara oricărui pericol.
Imediat după incident, un angajat al fabricii i-a pus rănitului un garou, astfel încât să îi oprească sângerarea, dar mai apoi a pus și brațul amputat într-un congelator, pentru a crește șansele de a-i fi salvat.
Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență din CLuj cu o ambulanță, iar brațul, în condiții de siguranță, cu o altă ambulanță.
Medicii l-au dus pe bărbat direct în sala de operații, iar prioritate a avut intervenția chirurgicală care înlătura pericolul de moarte pentru pacient. Mai apoi s-a analizat și replantarea brațului, dar acesta i-a fost practic smuls de la cot în jos și strivit, astfel că nu s-a recomandat acest lucru.
⚡⚡⚡
Ca într-o comedie neagră. Așa a ajuns compania feroviara de stat, care încearcă să găsească vinovatul pentru un incident care a avut loc ieri.
Mai exact, ușa unui vagon din trenul Cluj-Napoca – București a căzut în mers, iar acum CFR Călători și CFR Infrastructura duc un război public pentru vinovăția evenimentului. CFR Călători spune că ușa a agățat un utilaj feroviar al CFR Infrastructura, însă cei din urmă au transmis că nici vorbă de așa ceva și îi fac mincinoși pe cei de la CFR Călători. În apărarea lor au facut publice și imaginile surprinse de camerele de supraveghere, care arată că ușa vagonului a căzut “din senin” și fără niciun ajutor extern.
Totul s-a întâmplat ieri în județul Alba. Ușa unui vagon din trenul IR 1836 Cluj-Napoca – București a căzut din mers în zona stației Barabant, iar trenul și-a continuat deplasarea încă aproximativ 60 de kilometri. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, dar incidentul putea avea urmări grave.
⚡⚡⚡
Coaliţia de guvernare stă pe un butoi de pulbere din cauza măsurilor de austeritate! Premierul Marcel Ciolacu ameninţă cu demisia, iar mai mulţi liberali cer ieşirea de la guvernare.
Noile taxe lovesc direct în electoratul PNL, spun liderii partidului, care propun, în schimb, desfiinţarea a două ministere. Măsurile sunt necesare, le transmite guvernatorul Băncii Naţionale. În plus, facilităţile fiscale mai mari de 15 ani sunt rente, nu privilegii, crede Mugur Isărescu, conform Observatornews.ro. Mărul discordiei în coaliţia de guvernare este impozitarea proprietăţilor de lux.
Social democrații își doresc sa impoziteze cu 1% locuințele a căror valoare depășeste 500.000 de euro. De exemplu, pentru 3 apartamente care valorează 600.000 de euro, impozitul anual va fi de 1.000 euro.
Liberalii au altă propunere, de care nu vor să audă, însă, pesediştii: un impozit suplimentar de 0,5% pentru mașinile mai scumpe de 100.000 de euro. Guvernanţii nu se pot înţelege nici în legătură cu noile impozite pentru micile afaceri, care ar putea creşte de cel puţin 3 ori. Tot mai multi lideri PNL cer iesirea partidului de la Guvernare, dar reprezentatnii celor doua partide spun ca nu se ia in calcul acest lucru