Un bărbat în vârstă de 47 de ani a ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc în Sanmarghita. Bărbatul traversa strada regulamentar și a fost accidentat de o mașină condusă de un șofer din Bistrița-Năsăud. O ambulanță a transportat rănitul la spital, iar șoferul vinovat a rămas fără permis.
Evenimentul rutier a avut loc ieri, în jurul orei 15:25, pe Drumul Județean care străbate localitatea Sanmarghita. Conform polițiștilor, bărbatul în vârstă de 47 de ani din localitate, se angajase în traversarea regulamentară a străzii, pe trecerea pentru pietoni. Un șofer în varstă de 53 de ani, care conducea un autoturism pe direcția Dej – Beclean, nu a oprit pentru a-i acorda prioritate și l-a acrosat. În urma apelului la 112, la fața locului s-a deplasat o ambulanță, iar echipajul medical i-a acordat rănitului îngrijiri medicale, după care l-a transportat la Spitalul Municipal Dej.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
⚡⚡⚡
Primăria Municipiului Dej organizează marți, 30 mai, un eveniment dedicat Zilei Internaționale a Copilului.
Evenimentul se va desfășura în Zona de Agrement ,, Baltă” între orele 17:00-19:00, iar în cadrul lui copiii se vor putea bucura de momente special pregătite pentru ei, de spectacole de animație și magie, parada personajelor de poveste, ateliere de pictură pe față, baloane, precum și o cabină foto cu poze instant.
De asemenea vor fi instalate tobogane gonflabile, iar atmosfera de distracție va fi întreținută de personaje îndrăgite, muzică și bună dispoziție.
⚡⚡⚡
Camera Deputaților a decis : pedeapsă cu închisoare de până la 3 ani pentru publicarea de imagini intime fără consimțământul persoanei. Difuzarea de imagini intime ale unei persoane, fără acordul acesteia, va constitui infracțiune și se va putea pedepsi cu închisoare de la șase luni până la trei ani. Proiectul a fost adoptat ieri de Camera Deputaților și va merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.
Prin proiect se completetează Codul penal în sensul incriminării divulgării, difuzării, prezentării sau transmiterii, în orice mod, a unei imagini intime a unei persoane identificate sau identificabile după informațiile furnizate, fără consimțământul persoanei înfățișate, de natură să-i provoace acesteia o suferință psihică sau să aducă o atingere imaginii sale.
România se alătură țărilor care au incriminat acest lucru, printre care Germania, Franța, Marea Britanie, SUA, Canada, Australia, Japonia sau Filipine.
Vizualizari: