Aproximativ 20 000 de oameni au participat în ultimele 4 seri în Piața Bobâlna unde Dejul și-a sărbătorit zilele orașului. De la artiști locali la cei mai cunoscuți interpreți la nivel național, cu toții au reușit să aducă oamenii în zona centrală și să creeze o atmosferă de sărbătoare.

Joi a fost seara dedicată artiștilor dejeni, vineri pe scenă au urcat Petre Ștefan, Holly Moly și Paraziții, iar sâmbătă, Emilian, Compact, Lora și Smiley. Duminica a fost dedicată folclorului, fiind Festivalul SAMVS și Produs de Cluj.

Totul s-a încheiat aseară cu un foc de artificii.


Stefana Trifan, singura elevă din Dej care a reușit să obțină 10 pe linie la examenul de Bacalaureat a fost premiată de autoritățile locale, chiar pe scena Zilelor Municipiului Dej. Sâmbătă seara, în fața a peste 10 000 de oameni, eleva de la Colegiul National Andrei Mureșanu a fost urcată pe scenă, iar primarul orașului i-a înmânat o diplomă, un buchet de flori și un premiu în bani, pentru a-i răsplăti efortul. “Am învățat toți cei 4 ani de liceu” le-a transmis Stefana celor prezenți. Aceasta a obținut media 10 la bacalaureat după ce a depus contestație, pentru că la istorie inițial a primit 9,5. După recorectare însă, nota i-a fost modificată, astfel că a promovat bacalaureatul cu medie maximă.


Turneul EURO 2024 a ajuns la final aseară, iar Spania a fost încoronată campioană europeană, în urma meciului cu Anglia, scor 2-1. Meciul a fost castigat de Spania la finalul celor 120 de minute de joc, plus prelungiri. Meciul dintre selecţionatele Spaniei şi Angliei a avut loc aseara, de la 22 – ora României, pe Olympiastadion din Berlin, în finala Campionatului European de fotbal – EURO 2024, găzduit de Germania. Tribunele au fost dominate de fanii britanici ai sportului. În jur de 50.000 de englezi, s-au aflat în tribunele stadionului, arenă de 80.000 de locuri.

Anglia a jucat finala de campionat european și în urmă cu 4 ani, pierzând în fața Italiei.


Descoperire șocantă pe malul Someșului, la Cluj-Napoca. O femeie a găsit cadavrul unui câine mutilat într-un sac, alertând Poliția. La fata locului s-au deplasat agenti din cadrul Politiei Animalelor, care au ridicat cadavrul cainelui si l-au dis la USAMV în vederea efectuării necropsiei. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere animalelor cu intenție, fără drept. In cazul in care proprietarul va fi identificat, risca intre 2 si 7 ani de inchisoare sau amenda.