A fost finalizată numărătoarea voturilor de duminică, iar la Dej, Morar Costan a câștigat în fața Alinei Meșter cu o diferență de aproape 12 procente. Astfel, candidatul PNL a obținut un nou mandat de primar cu 39,68%, adică 5425 voturi, în timp ce candidata ADU, Alina Meșter a obținut 27,51%, adică 3761 voturi.
Pe locul trei s-a clasat Mircea Biban de la PSD, cu 16,3%, locul 4, Sabadaș Gabriel de la AUR cu 8,49%, locul 5 a fost ocupat de Ioan Făt de la PUSL cu 4,41%, iar pe ultimul loc s-a clasat Mureșan Traian cu 3,61%.
La Consiliul Local, PNL a obținut 24,96%, PSD 22%, USR 15% si AUR 12.
Un bărbat de aproximativ 60 de ani a ajuns la spital ieri după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat în afara drumului.
Totul s-a întâmplat în localitatea Mica. În urma apelului la 112, la fața locului au ajuns o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj. Salvatorii au găsit victima în stare de conștiență și cooperantă.
Pentru că a suferit mai multe traumatisme, a fost solicitat elicopterul SMURD pentru transferul de urgență al bărbatului la spital. Polițiștii continua cercetările pentru a afla cum s-a produs accidentul.
Deși nu avem o cultură a votului foarte dezvoltată, românii s-au mobilizat mai bine față de alți locuitori de pe continent să meargă să își aleagă reprezentanții în Parlamentul European.
România este pe locul al nouălea în Uniunea Europeana la prezenţa la vot la alegerile europene, cu 52,42%. Clasamentul e dominat însă de Belgia și Luxemburg, țări în care prezența a depășit 80%. La polul opus, cea mai slabă prezenţă la urne a fost in Bulgaria, Lituania şi Croaţia.
În Croația prezenta la vot a fost sub 25%.
În țara noastră, alegerile europarlamentare au fost câștigate, potrivit rezultatelor parțiale de Alianța PSD-PNL, care va trimite și cei mai mulți reprezentanți la Bruxelles.
Dacă pleci zilele acestea în concediu în Grecia trebuie să te pregătești de zile de foc.
Statul Elen este de ieri sub incidenta primului val de caniculă din această vară, cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius şi un risc „foarte ridicat” de incendii, anunță autoritățile de la Atena.
Valul de căldură care va dura cel putin trei zile va „atinge punctul culminant joi spun meteorologii. În centrul țării s-ar putea atinge 42 de grade, în timp ce la Atena sunt anunțate pentru joi 38 de grade Celsius.
Grecia s-a confruntat vara trecută cu incendii devastatoare din cauza caniculei, care au distrus zeci de mii de hectare de păduri și terenuri agricole și au luat 20 de vieți.
Vizualizari: