Astăzi încep Zilele Municipiului Dej, care se vor desfășura până duminică. Prima zi a festivalului va fi dedicată artiștilor locali, astfel că de la ora 18, astăzi, în Piața Bobâlna publicul se va delecta cu recitaluri de muzică pop, dance, rock și hip-hop, dar și cu diverse demonstrații de dans și karate.

Printre alții, vor urca pe scenă: Szekely Pal, Gabriela Toma, OVI Live Music, Avalon și MC Sebi Bogdan.

Sărbătoarea Dejului continuă mâine seară cu Petre Ștefan, Holly Moly și Paraziții, iar sâmbătă pe scenă vor urca EMILIAN, Lora, Compact și Smiley.

Duminică va avea loc Festivalul SAMVS și Produs de Cluj.


Un polițist în vârstă de 38 de ani, angajat al Biroului Rutier Cluj, a ieșit pozitiv la testarea cu aparatul drugtest, fiind oprit în trafic de colegi. În plus, numerele roșii de pe autoturism îi erau expirate.

Bărbatul va fi din nou cercetat disciplinar, după ce era deja pus la dispoziția instanței, fiind cercetat într-un dosar de viol. Lucra în continuare în poliție, dar până la verdictul judecătorilor avea atribuțiuni limitate și făcea doar muncă de birou. Dacă rezultatele IML confirmă că a consumat droguri înainte de a urca la volan, riscă să fie dat afară.


Șoferii care refuză în trafic testarea cu drugtestul în detrimentul probelor de sânge, vor rămâne fără permis, dar dacă rezultatul de la IML nu vine în 72 de ore, îl vor primi înapoi. Acest lucru îl prevede un proiect de ordonanță de urgență care urmează să fie aprobat astăzi de Guvern. Cele 72 de ore sunt fără dovadă de circulație, astfel că șoferul nu va mai putea conduce.

Această procedură vizează mostrele biologice recoltate de la persoanele care refuză sau nu pot să se supună testării în vederea stabilirii consumului de substanţe interzise ori a concentraţiei de alcool în aerul expirat sau de la persoanele testate cu un mijloc tehnic certificat care a indicat prezenţa în organism a unor substanţe psihoactive. Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne vor prezenta lunar Guvernului o analiză comună cu privire la capacitatea de respectare a termenului de maximum 72 de ore şi la măsurile adoptate în acest sens.


Polițiști Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. au documentat activitatea infracțională a unei persoane, cercetată pentru trafic de droguri de risc.

Conform anchetatorilor, în luna martie 2024, aceasta ar fi procurat, deținut și vândut, cu 26.000 de lei, 1,3 kilograme de canabis, iar, la data de 9 iulie, ar fi deținut, în scopul comercializării, aproximativ 2 kilograme de canabis.Pe parcursul percheziției domiciliare efectuate la aceeași dată, au fost descoperite și ridicate două pungi vidate, conținând în total 2 kilograme de canabis.

De asemenea, au fost găsite obiecte purtând urme de substanță, un grinder, un cântar de precizie și un aparat de vidat, precum și alte mijloace de probă.

A fost arestat pentru 30 zile.