Biroul electoral central a respins ieri candidatura lui Călin Georgescu pentru alegerile prezidențiale din luna mai. Decizia a fost luată în urma unei evaluări amănunțite a dosarului acestuia, constatându-se că nu îndeplinește toate condițiile legale necesare pentru a putea participa la alegerile din acest an.

Reacțiile nu au întârziat să apară, susținătorii săi fiind dezamăgiți, au protestat in fata Biroului electoral central. Călin Georgescu a anunțat că va contesta decizia în instanță. Potrivit unei informări oficiale a BEC, au fost respinse aseara trei candidaturi, ale lui Călin Georgescu, Ion Popa şi Maria Marcu, toţi trei independenţi.

BEC a validat în schimb candidatura independentului Nicuşor Dan, actualul primar general al Capitalei. Cei trei candidați pot contesta invalidarea candidaturii la CCR și până pe 15 martie își pot depune din nou dosarele, dar trebuie să strânga din nou 200.000 semnături.


Atenție șoferi! Începând de astăzi se închide o stradă din Dej. Astfel, până în 10 aprilie va fi închisă circulația pe strada Tudor Vladimirescu, între intersecțiile cu străzile Ecaterina Teodoroiu și Liviu Rebreanu, pentru realizarea sistemului de canalizare pluvială și pregătirea străzii în vederea asfaltării.

Pentru derularea în bune condiții a lucrărilor administrația locală roagă participanții la trafic să nu parcheze în zona cu restricții.


O nouă metodă de fraudă online circula in aceste zile printre utilizatorii de whatsapp. Victimele sunt îndemnate de către cunoscuți, printr-un mesaj primit pe WhatsApp, să voteze „fiica prietenilor” într-un concurs fals.

Potrivit Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), este vorba despre o nouă variantă a atacului cunoscut sub denumirea de „vot pentru Adeline”.

De această dată, atacatorii folosesc un mesaj care solicită voturi pentru „Roxana Costin”, invocând un concurs/sondaj fals.

Atacatorii trimit mesaje prietenilor victimei, pretinzând că ajută la câștigarea unui concurs. Apoi cer un cod de verificare, iar dacă acesta este oferit, victima își pierde contul.

Cei care cad în plasa atacatorilor cibernetici pot să cadă pradă escrocheriilor financiare.

 

 

Vizualizari: 177