România și Bulgaria au intrat de sâmbătă noaptea în spațiul Schengen cu aeroporturile și porturile maritime. Acest lucru înseamnă că de acum înainte, cei care vor circula cu avionul sau vaporul în cele 29 de țări membre, nu vor mai fi nevoiți să se prezinte și la ghișeul Poliției de Frontieră pentru verificarea pașaportului sau a cărții de identitate. Pot fi în continuare verificări prin sondaj, însă numai dacă agenții au anumite suspiciuni.

Primii românii care au ajuns pe Aeroportul din Cluj după intrarea în spațiul „Air Schengen” au fost cei 167 de pasageri de pe zborul de Bergamo. Avionul a aterizat puțin înainte de miezul nopții, însă până când pasagerii au fost transportați la porțile terminalului, era 00:02. Aeroportul a creeat fluxuri separate pentru cei care vin dinspre țări membre Schengen, astfel încât după intrarea în terminal să ajungă direct la banda de bagaje, iar mai apoi să plece spre ieșire, fără a mai trece pe la ghișeele polițiștilor de frontieră. Practic, partea terminalului de Sosiri INTERNE e folosită acum și pentru sosiri Schengen.

La „PLECĂRI” a fost format un flux separat, însă doar temporar, până în luna iunie, când lucrările de extindere la terminal se vor încheia. Până atunci, îmbarcarea se va face tot dintr-un terminal provizoriu, amenajat din containere modulare. Chiar și așa, cei care călătoresc în țările Schengen au un traseu care va ocoli ghișeele poliției de frontieră.

Se estimează că 70% din zboruri vor fi în interiorul spațiului Schengen, dar chiar și așa, numărul polițiștilor de frontieră din aeroport nu va scădea, pentru că vor fi implicați în alte activități ce țin de MAI.

Nici minorilor nu le vor fi verificate documentele de ieșire din țară la ghișeu, dar acest lucru nu înseamnă că cei care îi insoțesc nu vor fi nevoiți să le aibă asupra lor. Verificările prin sondaj vor fi făcute în special la persoanele însoțite de minori, pentru care trebuie să existe o procură notarială din partea părinților, în cazul în care nu sunt înstoțiți de ambii.

Autoritățile au anunțat că e posibil ca până la finalul anului să intrăm în Schengen și cu frontierele terestre, acolo unde sunt adevăratele cozi și timpi de așteptare ridicați.


Armata cumpără sisteme dislocabile pentru soldați pe timpul acțiunilor militare. Aceste sisteme modulare au rolul de a asigura cazarea militarilor și tot ce ține de funcționarea unui batalion în timpul operațiunilor militare.

Vorbim practic de o unitate militară mobilă, pentru că totul va fi format din peste 300 de containere modulare care vor putea fi mutate oriunde va fi nevoie. Cele mai multe vor fi amenajate ca dormitoare, atât pentru soldați cât și pentru ofițeri, dar vor fi și altele amenajate astfel încât să servească ca și birouri, grupuri sanitare, cabinete medicale și dușuri. Astfel de sisteme sunt folosite de NATO de obicei în bazele militare din teatrele de operații.

În următorii 3 ani, trebuie livrate 6 astfel de sisteme, iar investiția se ridică la 160 milioane lei.


Centrele turistice se transforma în “puncte de memorie colectivă”. Cunoști comunitatea și istoria ei prin MIROSURI ȘI SUNETE. Primul centru de memorie colectivă a fost deschis sâmbătă în comuna Vad. Vizitatorii vor putea descoperi la fața locului o arhivă de mirosuri și sunete care păstrează vii meșteșuguri, tradiții și elemente din peisajul rural, cum ar fi sunetul de coasă, mirosul de fân sau de iarbă proaspăt cosită, o expoziție de țesături și obiecte folosite de oamenii locului din generație în generație. Practic, vechiul centru de informare turistică s-a transformat și a fost împărțit în 3 încăperi, împărțite pe teme principale: RITMURI, REGIMUL FIRESCULUI și ÎNTRE DOUĂ LUMI.

Cei care au contribuit la amenajarea centrului sunt chiar sătenii, care au donat diferite obiecte tradiționale din gospodărie. Banii pentru construirea centrului au fost asigurați printr-o finanțare din fonduri norvegiene.


Un tânăr în vârstă de 22 de ani e în stare extrem de gravă, în urma unui accident rutier care a avut loc în Rugășești. Mașina în care acesta se afla a izbit un capăt de podeț, iar mai apoi s-a răsturnat. Tânărul, domiciliat în Rugășești, a rămas încarcerat, iar medicii și pompierii l-au scos din mașină în stare de inconștiență.

Conform polițiștilor, tânărul se deplasa pe direcția Cășeiu – Rugășești, dar cel mai probabil avea viteză extrem de mare. Într-o curbă a părăsit șoseaua și s-a izbit violent de un capăt de podeț pe care l-a distrus în totalitate. Mai apoi s-a răsturnat în afara șoselei.

Acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, dar i-au fost prelevate la spital probe, pentru a se stabili dacă consumase alcool sau droguri.


Echipa de fotbal Unirea Dej a remizat, scor 1-1, cu CSM Reșița, în prima etapă a Play-out-ului Ligii 2. Totuși, în urma acestei remize, Unirea a redus la 9 puncte distanța față de CSC Dumbrăvița, echipă care ocupă locul 5, ultimul salvabil de la retrogradare.

Din Play-out mai sunt 5 etape de disputat, astfel că în joc mai sunt puse la bătaie 15 puncte, scrie Dej24.

 

Vizualizari: