A început demolarea fostei centrale termice dintre blocurile de pe strada 1 Mai, lucru pe care oamenii din zonă îl așteaptă de ani de zile.

Decenii întregi centrala respectivă a furnizat căldură în sute de apartamente, dar după scoaterea ei din activitate locul s-a transformat într-un focar de infecție.

În anul 2006, administrația locală de atunci, a vândut către o firmă privată clădirea în care a funcționat centrala. Mai apoi, nu s-a întâmplat nimic, iar locul a devenit atractiv pentru oamenii străzii și cei care nu prea se înțelegeau cu civilizația. Locuitorii din zonă sperau ca pe locul fostei centrale să se amenajeze un parking, însă fiind în proprietate privată, planurile proprietarilor sunt altele.

Anul trecut în cadrul Primăriei s-a aprobat o documentație de urbanism pentru o clădire cu funcțiuni mixte, parterul fiind destinat spațiilor comerciale, iar la etajele superioare urmând a fi amenajate apartamente. De asemenea, documentația prevede și locuri de parcare la subsol, însă cel mai probabil pentru apartamentele din viitoarea clădire.

Până în acest moment a fost emisă însă doar autorizația de demolare, urmând ca ulterior să fie făcute următoarele demersuri de către proprietar.


De anul viitor, impozitele pe proprietate s-ar putea tripla. Taxa va creşte şi se va calcula în funcţie de valoarea locuinţei, nu în funcție de suprafață, cum este în prezent. Impactul va fi unul semnificativ, spun analiştii, având în vedere că România este ţara cu cei mai mulţi proprietari din Uniunea Europeană. Astfel, în calculul impozitului pe proprietate se va aplica o cotă de minimum 0,1% din valoarea de piață a proprietății, însă cota poate fi și mai mare, fiind decisă la nivel local.

La Cluj-Napoca, de exemplu, orașul cu cele mai scumpe locuințe din țară, locuitorii vor plăti și de 3 ori mai mult. La un apartament cu 2 camere într-un bloc nou, care acum valorează 150.000 euro, iar impozitul nu depășește 250 lei, de anul viitor, se va plăti 0,1% din valoarea lui, adică 150 euro, deci 750 lei, de 3 ori mai scump.

Măsura va aduce mai mulţi bani la bugetele locale. Anul trecut, administraţiile locale au avut venituri de 130 de miliarde de lei, din care doar 8 miliarde din impozitele pe proprietăti.


Ne-am bucurat de venirea primăverii, dar un ciclon mediteranean care a făcut probleme în restul Europei a ajuns și deasupra țării noastre.

Răcirea vremii s-a resimțit încă de ieri în nord-estul țării, urmând să se extindă și în restul regiunilor. Temperaturile scăzute vor fi însoțite de ploi slabe și moderate în mai multe zone ale țării, în timp ce la munte va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri destul de consistent.

Deși în zonele joase vor predomina ploile, trecător se vor semnala și precipitații mixte, mai ales în zonele mai înalte de deal și podiș din sud-estul Transilvaniei și Moldova.

Astăzi, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 și 7 grade în Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Moldova și estul Transilvaniei, în timp ce în regiunile intracarpatice mercurul din termometre va urca până la 6 – 12 grade, scrie meteoradar.ro.

Vremea se va menține rece până la sfârșitul săptămânii, iar la noapte temperatura va scădea sub pragul de îngheț pe suprafețe extinse din jumătatea nordică și estică a țării.