Cărțile de identitate vor conține mai multe informații, care în unele cazuri pot salva viața proprietarului. Acestea includ informații medicale, inclusiv grupa de sânge și factorul Rh, conform unui proiect de lege.
Prin urmare, proiectul de lege își propune să le introducă pe cărțile de identitate ale românilor tocmai pentru a facilita eliberarea documentelor medicale, mai ales în situații de urgență.
Inițiatorii legii spun că aceste informații sunt vitale în cazul victimelor accidentelor rutiere sau pacienților care ajung în stare de inconștiență și fără aparținători în camerele de urgență ale spitalelor din România.
“Cunoaşterea grupei sanguine şi a factorului Rh devine foarte important atunci când pacientul are nevoie de o transfuzie, cum ar fi in cazul unor afecţiuni grave, hemoragii masive sau în cazul unor accidente. Motivul este acela că pacientul nu poate primi orice fel de sânge, ci doar unul compatibil cu grupa sanguină a acestuia. Transfuzia greşită a unei grupe de sânge incompatibile poate pune în pericol viaţa pacientului, de aceea siguranţa acestuia depinde de evitarea incompatibilităţii între eritrocitele (hematiile sau globulele roşii) celui care a donat sânge şi anticorpii din plasma pacientului”, se arată în expunerea de motive.
Proiectul a fost depus la Senat la finalul primăverii și de atunci a primit mai multe avize favorabile, inclusiv de la Consiliul Economic și Social, dar a primit și un aviz negativ al Guvernului. La finalul lunii trecute, a primit aviz favorabil de la comisia de fond, cea pentru administrație publică din Senat.
Pentru a fi implementată, inițiativa va trebuie să treacă de votul Parlamentului, înainte să fie promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial.