Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a realizat împreună cu reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii care gestionează serviciul de call center ALOPEDI 0364-917, o analiză a activității derulate pe parcursul primelor trei trimestre ale acestui an prin intermediul proiectului destinat obținerii sfaturilor medicale pediatrice.

𝐀𝐥𝐢𝐧 𝐓𝐢s𝐞, 𝐩𝐫𝐞𝐬𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭𝐞𝐚𝐧 𝐂𝐥𝐮𝐣: „𝘚𝘦𝘳𝘷𝘪𝘤𝘪𝘶𝘭 𝘯𝘰𝘴𝘵𝘳𝘶 𝘥𝘦 𝘵𝘦𝘭𝘦𝘮𝘦𝘥𝘪𝘤𝘪𝘯𝘢 𝘴𝘪-𝘢 𝘥𝘰𝘷𝘦𝘥𝘪𝘵, 𝘰 𝘥𝘢𝘵𝘢 𝘪𝘯 𝘱𝘭𝘶𝘴, 𝘶𝘵𝘪𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦𝘢 𝘴𝘪 𝘦𝘧𝘪𝘤𝘪𝘦𝘯𝘵𝘢. 𝘐𝘯 𝘱𝘳𝘪𝘮𝘦𝘭𝘦 𝘯𝘰𝘶𝘢 𝘭𝘶𝘯𝘪 𝘢𝘭𝘦 𝘢𝘤𝘦𝘴𝘵𝘶𝘪 𝘢𝘯 𝘴-𝘢 𝘥𝘦𝘱𝘢𝘴𝘪𝘵 𝘤𝘶 𝘢𝘱𝘳𝘰𝘢𝘱𝘦 1.000 𝘥𝘦 𝘢𝘱𝘦𝘭𝘶𝘳𝘪 𝘯𝘶𝘮𝘢𝘳𝘶𝘭 𝘵𝘰𝘵𝘢𝘭 𝘢𝘭 𝘴𝘰𝘭𝘪𝘤𝘪𝘵𝘢𝘳𝘪𝘭𝘰𝘳 𝘪𝘯𝘳𝘦𝘨𝘪𝘴𝘵𝘳𝘢𝘵𝘦 𝘪𝘯 𝘢𝘯𝘶𝘭 2021 𝘭𝘢 𝘴𝘦𝘳𝘷𝘪𝘤𝘪𝘶𝘭 𝘥𝘦 𝘤𝘢𝘭𝘭 𝘤𝘦𝘯𝘵𝘦𝘳 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘶𝘳𝘨𝘦𝘯𝘵𝘦 𝘱𝘦𝘥𝘪𝘢𝘵𝘳𝘪𝘤𝘦 𝘥𝘪𝘴𝘱𝘰𝘯𝘪𝘣𝘪𝘭 24 𝘥𝘦 𝘰𝘳𝘦 𝘥𝘪𝘯 24.”

 

➡️ S-a constatat, astfel, că ☎️ ALOPEDI 0364-917 a fost apelat în primele trei trimestre ale anului 2022 de către 1️⃣4️⃣.1️⃣3️⃣8️⃣ de părinți.

 

🔹 Majoritatea apelurilor, respectiv 73,34%, s-au finalizat cu recomandări de îngrijire la domiciliu a copilului bolnav și comunicarea semnelor de alarmă la apariția cărora este necesar consultul medical. Principalele motive de apelare au fost problemele respiratorii și cele digestive.

 

🔸 În primele nouă luni ale acestui an apelurile au provenit atât din județul Cluj (51,51%), cât și din alte județe, 235 de părinți români aflați în afara țării solicitând, de asemenea, sprijinul medicilor care deservesc serviciul de sfat medical telefonic 📞 ALOPEDI 0364-917.