Părintele Dan Florin Popescu instalat ca preot paroh al Parohiei Ciubanca, Protopopiatul Ortodox Român Dej.

În data de 16 martie 2025, în Duminica a doua din Postul Mare, pentru comunitatea euharistică din Parohia Ciubanca a fost o zi specială. Părintele Protopop Ioan Buftea, împreună cu un sobor de preoți, din care au făcut parte părintele Cătălin Alexandru Feier, părintele Olar Septimiu și părintele Dan Florin Popescu, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Ciubanca din Protopopiatul Dej.

La finalul Sfintei Liturghii părintele Ioan Buftea, a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat importanța prietenilor în viața omului făcând aluzie la cei patru bărbați care l-au dus pe prietenul lor înaintea lui Dumnezeu.

După cuvântul de învățătură, părintele protopop a mulțumit părintelui Olar Septimiu pentru modul frumos în care a păstorit Parohia Ciubanca, apoi fostul paroh a mulțumit tuturor pentru buna colaborare pe care a avut-o în perioada celor 20 de ani petrecuți în această parohie. Din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, părintele protopop l-a instalat în demnitatea de preot paroh al Parohiei Ciubanca, cu Filia Ciubăncuța pe părintele Dan Florin Popescu. Noul paroh a mulțumit lui Dumnezeu pentru purtarea de grijă, Înaltpreasfințitului Părinte Andrei pentru încrederea dată și tuturor celor care i-au fost aproape și l-au ajutat în formarea lui de până acum.

Un mesaj din partea comunității a fost rostit de către domnul Alexandru Rus, primarul Comunei Recea-Cristur, care a evidențiat buna colaborare cu biserica din localitatea Ciubanca.

Au luat parte la acest eveniment credincioși din Parohia Ciubanca, invitați și autorități locale.

 

 

 

 

 

Sursa: https://protopopiatulortodox.ro/

 

Vizualizari: 331