Mesajul lui Mircea Biban pentru dejeni:

„Te-ai săturat? Ieși la votat!”

Cu mai puțin de o săptămână până la momentul în care dejenii vor merge la vot, Mircea Florin Biban, candidatul PSD pentru funcția de primar al municipiului, a lansat un apel foarte clar tuturor celor care, în opinia sa, s-au săturat de modul în care actuala administrație a Dejului conduce destinele comunității.

„Eu am ieșit foarte cinstit în fața oamenilor oferind argumente care susțin nevoie de schimbare și propunând cetățenilor un proiect foarte clar care să permită reconstrucția orașului nostru.

Mi-am construit întreaga campanie în jurul unor soluții foarte simple, realizabile și transparente pentru toți oamenii comunității.

Da, este adevărat, m-am întâlnit în această campanie electorală cu sute de oameni care, aproape fără excepție, mi-au spus că s-au săturat, că a trecut prea multă vreme cu același primar, că nu se mai face nimic important în Dej. Mereu și mereu am auzit în oraș această expresie – Ne-am săturat! Asta înseamnă că lucrurile nu mai pot continua așa, sub nici o formă. Oamenii își doresc altceva și nu mai sunt dispuși să acorde un al cincilea mandat unui domn care și-a atins de prea multă vreme limitele competenței. Eu nu doresc să predau lecții de administrație nimănui, așa cum face un om sub care orașul se dărâmă pur și simplu. Eu spun doar că trebuie să muncim foarte mult, să fim uniți și totul se va putea rezolva. Dejenii trebuie să știe că vor avea în mine cel mai bun prieten și un primar care va munci doar pentru ei și pentru binele comunității noastre.

Vă chem pe toți la vot ca să facem SCHIMBAREA TOTALĂ!

Și, nu uita: DACĂ TE-AI SĂTURAT, IEȘI LA VOTAT!”