Ilie Bolojan, președintele Senatului, a preluat ieri, 12 februarie 2025, conform prevederilor Constituției României, funcția de președinte interimar al țării. Pentru a asigura continuitatea activității legislative, atribuțiile sale din Senat vor fi exercitate de vicepreședintele Mircea Abrudean.

„Având în vedere că președintele Senatului, Ilie Bolojan, va prelua, conform prevederilor constituționale, funcția de președinte interimar al României, atribuțiile sale din Senat vor reveni, pe durata interimatului, vicepreședintelui Mircea Abrudean. Ilie Bolojan a semnat decizia care oficializează această tranziție, asigurând continuitatea activității legislative și buna funcționare a Senatului României”, a transmis Senatul. Astfel, clujeanul Mircea Abrudean, devine al doilea om în stat.

Decizia vine după ce Curtea Constituțională a constatat, în ședința de marți, că funcția de președinte al României devine vacantă începând cu 12 februarie, ca urmare a demisiei lui Klaus Iohannis. Conform hotărârii CCR, interimatul va fi asigurat de președintele Senatului, Ilie Bolojan, în conformitate cu articolul 98 din Constituție.

 

 

 

 

 

Vizualizari: 55