Meteorologii Adminsitrației Naționale de Meteorologie au emis o informare de vreme rea care va afecta întreaga țară. Se anunță ploi în mare parte, iar în zona de munte vor predomina ninsorile.

Avertismentul este valabil în perioada 6 decembrie, ora 18:00 – 8 decembrie, ora 08:00.

 În intervalul menționat vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, în extindere dinspre sud-vest. Local, îndeosebi în regiunile sudice, cantitățile de apă vor fi de 10…15 l/mp și izolat de 20 l/mp.

La munte și în Moldova vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. În celelalte regiuni, pe parcursul nopții de miercuri spre joi (6/7 decembrie) vor predomina ploile, apoi vor fi precipitații mixte. Izolat se va depune polei.

Vântul va avea intensificări temporare în Muntenia și Dobrogea, cu viteze în general de 40…45 km/h.