Ahold Delhaize, deținătorul Mega Image, a anunțat luni, 30 octombrie 2023, că a ajuns la un acord privind achiziționarea companiei Profi Rom Food, care operează rețeaua de magazine Profi în România.

Profi operează 1.654 de magazine în România, dintre care patru la Dej.

”Ahold Delhaize, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa mondială de retail alimentar, care în prezent deţine 19 branduri la nivel global, printre care şi Mega Image, anunţă că a ajuns la un acord privind achiziţionarea companiei Profi Rom Food, care operează reţeaua de magazine Profi în România, de la MidEuropa”, anunţă grupul, potrivit stiripesurse.ro

MidEuropa, deținătorul Profi, anunță la rândul său anunță încheierea unui acord privind vânzarea Profi Rom Food, către Ahold Delhaize, la o valoare a întreprinderii de 1,3 miliarde de euro pre-IFRS16 (1,8 miliarde de euro post-IFRS 16), potrivit Economedia.

Vânzarea Profi către Ahold Delhaize reprezintă cea mai mare tranzacție pe segmentul de produse alimentare din Europa continentală.

De asemenea, tranzacția este cea mai mare de până acum pe segmentul alimentar din Europa Centrală și de Est, conform celor două companii.

Tranzacţia este supusă aprobării de către autorităţile competente în materia regulilor de concurenţă și se estimează a fi finalizată în cursul anului 2024.

Prin reunirea celor două branduri, Mega Image și Profi, care se bucură deja de aprecierea clienților, grupul își va extinde prezența la nivel național, aducând astfel oportunități și beneficii pentru clienți și angajați, contribuind la deservirea complementară atât a comunităților din zonele urbane, cât și a celor din zonele rurale.