A 9-a ediție a festivalului Electric Castle este pregătită să înceapă, din 19 iulie, pe cele 40 de hectare ale domeniului Banffy, cu 12 scene, un camping cu 20.000 de festivalieri și 300 de artiști în program.

Începând de pe 10 iulie, abonamentele pentru Electric Castle pot fi schimbate în brățară de acces la punctele deschise în București (AFI Cotroceni și Băneasa Shopping City), sau în Cluj-Napoca (Iulius Mall). De asemenea, brățara poate fi comandată la orice adresă din Cluj-Napoca, București, Brașov și Timișoara, prin platforma Tazz.

Punctele de pre-swap vor rămâne deschise până în prima zi de festival, iar ulterior procedura va putea fi efectuată doar la festival. Brățările pentru minori se pot ridica doar de la intrarea în festival.

Modalități de transport

Față de anul trecut, organizatorii au suplimentat cu 30% numărul de autobuze și cu 50% capacitatea în trenurile EC, astfel că acestea devin o cale mai accesibilă de a ajunge în festival.

Timpul de așteptare în orele de vârf va fi de aproximativ 30 de minute. Biletele pot fi cumpărate în avans online, iar participanții au la dispoziție o linie WhatsApp dedicată prin care pot sesiza orice probleme legate de transport.

Cei care aleg să vină la castel cu mașina sunt îndemnați să-și ia prietenii cu ei. Mașinile cu toate locurile ocupate vor primi parcare gratuită, iar pasagerii vor putea câștiga o mulțime de premii prin inițiativa Carpooling by OMV.

Experiența EC este 100% cashless

Alimentarea brățării se poate face online, în contul de utilizator creat pe site, dar și la fața locului, la ghișeele dedicate, cu cash sau cu card.

Și în acest an, festivalul dispune de propriul supermarket, peste 35 de restaurante, chiar și o zonă de grill pentru cei care vor să-și pregătească singuri masa. Accesul cu alimente și apă este permis doar pentru cei cazați în EC Village, atât timp cât produsele nu sunt ambalate în recipiente de sticlă.

O experiență de festival sustenabilă la Electric Castle 2023

Inițiativa „Tu reciclează, Lidl donează” continuă și în acest an. Fiecare PET sau doză de aluminiu colectată prin intermediul celor trei aparate de colectare separată din festival înseamnă o donație de câte 1 leu din partea Lidl România pentru restaurarea castelului.

Tot cu sprijinul Lidl România se va realiza și colectarea separată a deșeurilor din festival, dar și transportul lor către depozite specializate pentru a fi reciclate. Pentru a nu fi ratate de participanți, stațiile de colectare sunt transformate în opere de artă de către Comunitatea 156, un grup de liceeni de la Liceul de Arte Plastice din Cluj, conduși de profesorul Georgian Mazerschi.

De asemenea, ASAP Recycling Park, parcul eco de distracții construit în jurul temei colectării separate și upcycling-ului, cu ajutorul Lidl România, se întoarce la Electric Castle pentru al doilea an consecutiv, cu și mai multe workshop-uri și activități interactive și educative.

Adevăr sau Reciclare sau Roata Reciclării sunt doar două dintre propunerile prin care participanții pot descoperi noi utilizări ale plasticului sau pot învăța despre colectarea separată și despre reciclare, jucându-se și câștigând premii MERCH ASAP.

Ce obiecte sunt permise, respectiv interzise

Aparatele foto & video, laptopurile, medicamentele, steagurile & selfie sticks și apa în bidoane de plastic sigilate, sunt acceptate la accesul în festival și camping.

Nu pot fi aduse în nicio zonă din festival: droguri, cuțite și bricege, arme, explozibil, alcool, animale, biciclete, skate-uri, umbrele, instrumente muzicale, graffiti, stickere, materiale publicitate, mobilier de grădină, sisteme audio, drone.

Toate informațiile se regăsesc detaliate pe site-ul EC. Biletele pentru Electric Castle 9, accesul în camping și ultimele structuri de cazare disponibile pot fi cumpărate de pe electriccastle.ro

 

Vizualizari: