Două zile de sărbătoare, 1 și 2 iulie, vor avea loc la sfârșitul acestei săptămâni în localitatea Nireș, din comuna Mica.

Sâmbătă, 1 iulie, pentru a doua oară în zonă, va avea loc ETAPA V C.N.I R. de Endurocross Polaris „Paparudele Extrem Crosscountry-Mica 2023”, la care vor participa cei mai buni sportivi din România.

Duminică, 2 iulie, va avea loc sărbătoarea tradițională “Paparudele”, urmată de un spectacol artistic, care se va desfășura la Nireș.

  • 10:00 – 12:00 Slujba religioasă
  • 12:00 – 15:00 Ritualul tradițional PAPARUDE
  • 16:00 – 22:30 SPECTACOL –22:30– FOC DE ARTIFICII

”Am susținut și voi susține mereu tradițiile și obiceiurile locului, iar celor care ați fost alături de mine și m-ați susținut în organizarea acestor evenimente vă mulțumesc din suflet.

Mulțumesc colegilor mei din primărie și din Consiliul local Mica, cât și tuturor celor care ne-ați susținut în organizarea fiecărui eveniment.

Pe această cale am rugămintea pentru locuitorii comunei, în calitate de gazde, să ne implicam cât mai mulți pentru buna desfășurare a celor doua zile de sărbătoare.

Numai împreună și în echipă lucrurile pot fi realizate și organizate cel mai bine.

Vă așteptăm pe toți, fii și fiice ale satului, din întreaga comună, indiferent unde va aflați, să veniți cu toții ACASĂ la acest frumos eveniment!”, este mesajul primarului comunei Mica, Tiberiu Zelencz.