Centrul Medical Andrea K. va derula pe parcursul anului 2022 un program de screening lunar pentru 12 afecţiuni maligne si benigne. Iniţiativa se doreşte a fi o formă de educaţie medicală, dar şi un serviciu de prevenţie şi diagnostic precoce, dedicat în special comunităţii din Gherla şi împrejurimi.

În acest sens, vor fi create pachete lunare cu preţuri mai mici, care vor conţine consult şi investigaţii paraclinice necesare fie depistării unor forme de cancer, fie diagnosticului şi tratamentului unor boli degenerative osteo-articulare, infecţiilor cronice urinare sau tulburărilor din sfera psihică.

Programul de screening derulat de Centrul Medical Andrea K. va fi dedicat, în luna ianuarie 2022, cancerului de col uterin. În luna februarie, atenţia va fi acordată coxartrozelor si gonartrozelor, iar în martie, cancerului mamar. Aprilie va fi luna sănătatii mintale, iar în mai se va derula screeningul pentru cancerul de prostată şi infectiile urinare recurente. Vor urma programul de sănătate mintală a copiilor şi adolescenţilor şi screening-urile pentru cancerele de colon şi stomac.

Toate aceste boli se încadrează în specificul specialităţilor Centrului Medical Andrea K. şi reprezintă probleme de sănătate care, diagnosticate precoce, schimbă semnificativ speranţa de viaţă şi calitatea acesteia.

Când am gândit şi construit tot ceea ce înseamnă Centrul Medical Andrea K., ne-am propus să fim activi, să venim înspre comunitate cu informaţii medicale periodice (o formă de educaţie medicală) şi cu servicii medicale de prevenţie.

În acest mod, putem ajuta oamenii să descopere din timp dacă suferă de anumite boli, astfel încât tratamentul să fie cât mai eficient, pentru că miza este mare: viaţa sau calitatea acesteia.

Soluţia, aparent, e simplă. Trebuie doar să preluăm câteva modele din ţările unde prevenţia este prioritate în sistemele de sănătate şi să le transpunem în fapte.

Problema este organizarea propriului nostru sistem de sănătate, în care rolul şi importanţa medicului de familie au fost ignorate. Nu se face educaţie sanitară, iar programele naţionale de prevenţie, practic, nu există. Pacientul rămâne, oarecum, la mâna destinului. Dacă are noroc, boala se manifestă de la început prin semne care îl determină să se prezinte la medic şi poate ca nimereşte într-un loc unde să fie diagnosticat şi tratat corect.

Noi nu ne putem propune să rezolvăm aceste probleme din sistemul sanitar românesc. Nu avem resursele necesare. Putem, însă, la scară mai mică, în comunitatea noastră, să incercam sa transmitem catre populatie informatii referitoare la aceste boli, să colaborăm cu medicii de familie pentru identificarea persoanelor cu risc de a le dezvolta sau care au deja simptome specifice lor şi să facilităm diagnosticul prin elaborarea unor pachete medicale, la preţ redus. (Dr. Raluca Bodea, medic chirurgie generală, fondator al Centrului Medical Andrea K.)

Totodată, dorim să menţionăm că pe parcursul întregului an 2022 activitatea medicilor Centrului Andrea K. se va desfăşura conform orarului obişnuit, organizarea lunară a programelor de screening neinfluenţând disponibilitatea acestora pentru a consulta pacienţi cu alte boli.

Mai multe informații găsiți și pe site-ul:

Program de screening pentru 12 afecţiuni maligne şi benigne

Detalii:
Dr. Constantin Iordache – 0747388659
Dr Raluca Bodea – 0744500557

 

 

Autor: Săplăcan Cătălina

Data publicării: 08.12.2021

Vizualizari: 3