Acum, când vine ploaia, ne ascundem, ne rugăm să fie „blândă”. Spunem „Doamne ferește!”. Pe vremuri, se mulțumea Lui Dumnezeu.
Ploile, în vremuri nu demult apuse, erau văzute ca binecuvântări. Oamenii mulțumeau, se bucurau de ele, înțelegeau cât sunt de necesare.
Poate și pentru simplul fapt că mulți oameni se bucurau de viața la sat sau la periferia unui oraș, unde aveau grădină cu zarzavaturi și flori, pentru care cereu Cerului apă.
În prezent, majoritatea oamenilor flutură evantaie când e prea cald, dar se roagă să „nu plouă prea tare” când nori negrii apar pe cer. Întrebarea esențială este „pentru ce?”.
Pentru ce se ascund în betoanele unui bloc sau a unei case cu toată curtea cu pavaje și nu-și doresc ca natura să-și „scuture” norii pe pământul ars și secat?
Da, se mai întâmplă și nenorociri, pagube, grădini distruse de grindină, mașini avariate de copacii căzuți/țiglele căzute de pe acoperiș, dar balanța se înclină întotdeauna mai mult spre beneficiile pe care ploaia le aduce rodului pământului, cât și animalelor.
Ploaia, cu toate fenomenele meteorologice specifice ei, sub toate formele mai blânde sau mai agresive, e parte din viață și natură. Nu vă mai rugați să fie prea blândă, căci poate să nu mai fie deloc. Doriți-vă să fie atât de des cât e nevoie, atât de firească pe cât e normal și atât de frumoasă pe cât să placă omului, animalelor și naturii.
Ploaia creează cel mai frumos spectacol pe cer, iar pagubele aduse de ea nu sunt niciodată de nerezolvat!
Bucurați-vă de ea, așa cum vine și se cuvine!
Vizualizari:
