Profesorii amenință cu greva generală încă din prima zi a noului an școlar și spun că e posibil ca școala să nu înceapă în 8 septembrie.

Aceștia sunt nemulțumiți de noile măsuri de austeritate luate de Guvern, care îi afectează direct. Pe de altă parte, Ministrul Educației, Daniel David, le-a transmis sindicatelor că o astfel de acțiune nu ar aduce beneficii reale pe termen scurt. Ministrul a mai spus că toate domeniile sunt afectate de măsurile de acoperire a deficitului bugetar, iar o eventuală grevă nu ar face decât să întârzie ajustările necesare.


Performanță pentru studenții de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca! O mașina electrică construită de la zero de aceștia, numită „Coty”, a fost testată cu succes într-o competiție desfășurată pe circuitul de carturi de lângă Dej.

Vehiculul a parcurs cu succes proba de anduranță de 22 de kilometri, în cadrul competiției unde au participat șase echipe, dintre care trei internaționale – din Germania, Finlanda și Macedonia.

Următoarea oprire pentru echipa clujeană este prestigiosul concurs internațional din Germania.


David Popovici rămâne în bazin și exclude orice retragere, după ce a câștigat aurul la 100 și 200 de metri liber la Mondialele din Singapore. Înotătorul de 20 de ani spune că a fost un an dificil, în care s-a confruntat cu lipsa de motivație, dar și-a regăsit pasiunea.

„Nu mă mai interesează titlurile. Vreau doar să înot cât de bine pot”, a declarat Popovici, care numește competiția din Singapore „revelatoare”.

Sportivul spune că redescoperă bucuria copilului care a început să înoate, făcând abstracție de presiunea medaliilor.


Fostul președinte al României, Ion Iliescu, în vârstă de 95 de ani, se află într-o stare critică la Spitalul Clinic de Urgență al SRI, din București.

Conducerea unității medicale anunță că starea generală a pacientului s-a deteriorat, organele au început să îi cedeze și suferă de o afectare respiratorie severă. Ion Iliescu este internat în secția de terapie intensivă și beneficiază de îngrijire medicală complexă, sub supravegherea unei echipe multidisciplinare.

Se discută deja și despre înmormântarea cu onoruri militare, pentru că legea 215 prevede că orice fost președinte al României are dreptul la funeralii de stat. Conform acestui cadru legal, funeraliile ar trebui organizate de Ministerul Apărării Naționale, în colaborare cu Biserica Ortodoxă Română sau, după caz, cu o altă confesiune religioasă. În cazul lui Ion Iliescu, lucrurile se complică, deoarece fostul lider nu a fost niciodată asociat public cu vreo credință religioasă, ceea ce ridică semne de întrebare privind protocolul bisericesc.

 

 

 

Vizualizari: 291