Crimă în această dimineață, în comuna Panticeu, județul Cluj. Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost înjunghiat în picior, în urma unui conflict izbucnit în timpul nopții.
Potrivit primelor informații, victima venise din Turda pentru a participa la o petrecere. La un moment dat, a izbucnit un scandal, iar un alt bărbat l-a atacat cu un cuțit.
Rănit grav, bărbatul a încercat să fugă cu mașina, însă hemoragia puternică i-a provocat pierderea cunoștinței. A căzut din autoturism pe marginea drumului, unde a fost găsit fără viață de un trecător, care a alertat imediat autoritățile.
Polițiștii au demarat o anchetă, iar principalul suspect se află deja în custodia lor. Cercetările continuă.
Au fost trei zile de sărbătoare la Dej, la zilele orașului. Mii de oameni au petrecut seară de seară în Piața Bobâlna, unde au avut loc concerte , vineri și sâmbătă pentru tineret, iar ieri, muzică populară, în cadrul unei noi ediții a Festivalului Culturii Populare Someșene Samus. De asemenea, 60 de cupluri de dejeni care au împlinit 50 de ani de căsătorie au participat la un eveniment organizat de primărie, dedicat nunților de aur.
La Zilele Orașului a fost premiată și excelența în educație, primind felicitări din partea municipalității elevii Rafa Mădălina Diana, Pașca Alexandra Lavinia Maria, Cupșa Andrei Ovidiu, Tudoran Alesia, Roșca Tudor, pentru pentru rezultatele de la examenul de Bacalaureat precum și Tecsi Andreea, Nistor Justine, Precup Elena, Moșuț Axia , Vaida Mihaela pentru rezultatele obținute la Evaluarea Națională.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a pierdut, sâmbătă, la Congresul partidului, funcția de prim-vicepreședinte al PNL, acesta clasându-se pe locul 6 dintre cei 9 candidați liberali, cu 418 voturi.
Tișe a candidat pentru una dintre cele 4 funcții de prim-vicepreședinte, ocupate după vot de Nicoleta Pauliuc, Cătălin Predoiu, Adrian Veștea și Ciprian Ciucu.
De asemenea, și președintele PNL Cluj, eurodeputatul Daniel Buda, a pierdut conducerea Curții de Arbitraj a PNL, pe care a condus-o până acum.
Pentru această funcție, Buda a candidat alături de alți 2 membri ai partidului – Costică Lupușoru – PNL Bacău şi Ciprian Dobre – PNL Mureș, ultimul fiind ales președinte.
Ilie Bolojan a fost ales președinte al PNL cu 976 de voturi
Vizualizari: 425