În ultimele șase luni, județul Cluj a fost fruntaș la incendiile de vegetație uscată. Pompierii au participat la peste 800 de intervenții de acest fel, iar în numeroase situații s-au înregistrat pagube materiale semnificative.

Astfel, am desfășurat un exercițiu de simulare a unui incendiu de vegetație uscată în comuna Fizeșu Gherlii. Pompierii de la Detașamentul Dej au avut următorul scenariu: Flăcările s-au manifestat cu repeziciune și au ajuns la pădure. Două persoane s-au intoxicat cu fum și au necesitat îngrijiri medicale, în vreme ce o altă victimă este de negăsit.

După apelul la 112, la fața locului s-au deplasat imediat forțele noastre, care au abordat totul ca într-o situație reală. Exercițiul a cuprins și o simulare de incendiu la școala din comună, elevii fiind foarte încântați să ne vadă!

La exercițiu au participat pompierii de la Detașamentul Dej, Punctul de Lucru Mociu, respectiv echipajul SMURD de la Gherla. De asemenea, am fost sprijiniți de către autoritățile locale, poliție, jandarmerie, ambulanță și reprezentanți ai Ocolului Silvic.

Vizualizari: 1