Sărbătoare cu cruce roşie de Sfântul Dimitrie cel Nou şi zi de post pentru creştinii ortodocşi.
Sfântul Dimitrie Basarabov este sărbătorit, în fiecare an, pe 27 octombrie. S-a născut în satul Basarabi, la sud de Dunăre şi a trăit în secolul al XIII-lea, în timpul „imperiului” vlaho-bulgar de la Târnovo, întemeiat de fraţii Petru şi Asan.
Sfântul Dimitrie Basarabov s-a retras într-o peşteră, acolo unde şi-a trăit viaţa. Tradiţia spune că înainte de a muri, s-a aşezat singur între două lespezi de piatră, ca într-un sicriu, fiind acoperit în timp de apele râului.
Moaştele sale au rămas multă vreme sub ape, până când o copilă care pătimea de duh necurat a avut o revelaţie: Sfântul Dimitrie Basarabov i s-a arătat şi i-ar fi spus: „Dacă părinţii tăi mă vor scoate din apă, eu te voi tămădui”.
Astfel, părinţii copilei au mers la locul indicat în vis, lângă râul Lom şi vor găsi trupul neputrezi al sfântului, între două pietre.
Tradiții și superstiții
Conform superstițiilor pastorale, ziua de Sf. Dimitrie reprezintă începutul iernii. Este ziua în care ciobanii află cum va fi iarna. Aceștia își așază cojocul în mijlocul oilor și așteaptă să vadă ce oaie se va așeza pe el. Dacă se va culcă o oaie neagră, iarnă va fi bună, iar dacă se va culcă o oaie albă, iarnă va fi aspră. Un alt mod de a află cum va fi iarnă, este urmărirea mersului oilor în dimineața sărbătorii Sfântului Dimitrie. Dacă dimineață se va trezi întâi o oaie albă și va pleca înspre sud, iarnă va fi grea, dacă se va trezi o oaie neagră și va pleca spre nord, iarnă va fi ușoară.
În unele zone din țară, se aprinde o roată din paie și este lăsată să se rostogolească la vale. Rolul acestui foc este acela de a le oferi căldură morților și de a feri gospodăria de fiarele sălbatice și de boli. Tăciunii stinși erau aruncați în livadă și grădini pentru a da putere pământului să rodească.
De Sf Dimitrie cel Nou nu ai voie să folosești pieptănul, în caz contrar, vei atrage necazuri și primejdii.
În Bucovina, tradiția spune că cine seamănă usturoiul după ziua de Sf Dimitrie cel Nou va avea anul viitor parte numai de pagubă.
Cine are datorii ar trebui să le plătească până la Sf Dimitrie cel Nou pentru a-i merge bine tot anul viitor.
Femeile trebuie să împartă copiilor fructe uscate, covrigi, mere și nuci.
În anumite zone ale țării, pentru sufletul celor morți, se împarte grâu fiert în lapte și colivă.
De ziua Sf Dimitrie se taie coama cailor tineri, până la trei ani, pentru ca aceasta să crească lungă și frumoasă.
În Oltenia, tradiția spune că dacă respecți toate tradițiile sărbătorii, vei fi ocrotit și protejat de necazuri.
În noaptea de Sânmedru, dacă este lună plină și senin, iarna va fi bună; iar de nu va fi luna plină, ci nor sau ploaie, este semn că iarna va fi grea și zăpezile mari.
Rugăciune
„Sfinte Dumitru, tu ai fost ales de Dumnezeu şi hărăzit să ocupi funcţia de proconsul, în timpul crudului persecutor al creştinismului, Maximilian; lucrul acesta ţi-a îngăduit să poţi vesti cu mai multă uşurinţă şi autoritate cuvântul mântuitor al sfintei Evanghelii. Tu nu te-ai lăsat impresionat nici de promisiunile tiranului, nici de ameninţările lui, ci ai renunţat la orice demnitate lumească pentru a câştigă fericirea veşnică.
Împărţind toate bunurile tale celor săraci ai mers la închisoare cântând cel mai frumos imn de biruinţă al creştinilor: ‘Aleluia. Străpuns de sulitele ucigaşilor te-ai asemănat cu Mântuitorul tău răstignit pe cruce.
Te rog mijloceşte-mi şi mie harul să gust măcar în parte fericirea pe care o da trăirea sinceră a credinţei. Binecuvântează-mă şi pe mine, că să mă pot împotrivi greutăţilor pe care le întâlnesc în strădania de a-mi apară credinţă.
Bunul Dumnezeu a răsplătit cucernicia şi dragostea cu care ai îndurat toate suferinţele săvârşind nenumărate minuni cu moaştele tale, care atunci când au fost găsite emanau un parfum plăcut mirositor.
Dă-mi şi mie harul să fiu în viaţă o plăcută mireasma a lui Cristos în mijlocul lumii stricate şi să duc pe cât mai mulţi pe drumul mântuirii prin pildă şi rugăciunea mea. Amin”.
Vizualizari: 1