Ziua Morților sau Luminația, se sărbătorește în fiecare an pe data de 2 noiembrie, dar pomenirea sufletelor adormiților se face în seara de 1 noiembrie. Este o sărbătoare religioasă importantă în România și este cunoscută și sub numele de „Ziua Tuturor Sfinților” sau „Ziua Sfinților”.
Originile Luminației
Luminația, cunoscută în popor și sub denumirea de Ziua Morților este o sărbătoare de origine celtică adusă de catolici în regiunile din Nord-Vest-ul și Sud-Vestul teritoriului românesc. În bisericile occidentale, cea Româno-Catolică, cea Anglicană și cele Protestante, sărbătoarea Tuturor Sfinților se ține în ziua de 1 noiembrie, după calendarul gregorian.
În bisericile orientale, anume cele Ortodoxe și cele Greco-Catolice, prima duminică după Rusalii este Duminica Tuturor Sfinților, echivalentul sărbătorii Tuturor Sfinților din calendarul apusean. În zonele de interferența apuseană credincioșii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc Luminația în seara zilei de 1 noiembrie. Cu acest prilej, preoții româno-catolici, greco-catolici și ortodocși oficiază slujbe de pomenirea morților.
Tradiții și superstiții de Ziua Morților -Luminația
- Se spune că în seara de 1 noiembrie, în Ajunul Luminației, nu este indicat ca la mormântul cuiva drag să-și facă apariția cineva cu care s-a certat toată viața.
- În Ziua Morților nu trebuie să fii zgârcit, nici egoist. Trebuie să se împartă bucăți alese pentru pomenirea morților. Mai exact, în seara de 1 noiembrie, credincioșii trebuie să dea de pomană mâncare caldă.
- În această zi nu se spală haine și nici nu se muncește.
- Nu este bine să te plângi și nici să fii supărat. Se spune că morții nu vor să îi vadă suferind pe cei pe care i-au lăsat în urmă.
- De Luminația nu este bine să dai de pomană alcool înaintea unei mese calde.
- În Ziua Morților, cimitirele se luminează, mai ceva ca în noaptea Învierii, de la flăcările lumânărilor aprinse în dreptul fiecărui mormânt. Cu această ocazie, la morminte se adună familii și prieteni și deapănă amintiri.
- În anumite zone ale țării se păstrează un obicei aparte. Până la răsăritul soarelui se duce apă proaspătă la morminte. Însă această rânduială este făcută doar de copii, căci se spune despre ei că sunt puri și au sufletele curate.
- Pe lângă bucate alese, se spune că morților li se face și sete și este bine să li se dea de pomană și apă.
- Tradiția spune că în această zi sfântă nu este bine să faci vizite în alte case, pentru a-ți merge bine tot anul.
Semnificații religioase
Semnificația Zilei Morţilor se regăsește în tradiţia Bisericii Romano-Catolice, însă aceasta a fost preluată în timp și de ortodocși, luterani, calvini sau unitarieni.
Ziua de 1 noiembrie este trecută în calendarul romano-catolic ca fiind Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor, iar ziua de 2 noiembrie este momentul în care se pomenesc în mod special morţii.
Sărbătoarea tuturor Sfinților la catolici
Referitor la sărbătoarea de sorginte catolică, 1 noiembrie are două semnificaţii: pe de o parte este o zi de cinstire a tuturor sfinţilor, iar pe de altă parte este ziua de pomenire a morţilor.
Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor îşi are originea în practica Bisericii din Antiohia, care chiar din primele veacuri (secolul IV) ale creştinătăţii îi celebra pe toţi martirii cunoscuţi şi necunoscuţi.
Referiri la această sărbătoare se regăsesc la Sfântul Vasile cel Mare care în omiliile (predicile) sale vorbeşte şi despre Sfinţii Martiri prăznuiţi în prima duminică după Rusalii.
În Biserica Romano-Catolică, sărbătoarea a fost introdusă oficial de Papa Bonifaciu în prima duminică după Rusalii, la fel ca şi în Răsărit.
Mai târziu, sărbătoarea a fost mutată pe 1 noiembrie, „iar din anul 1004 va deveni o zi de pomenire a morţilor, ce va rămâne în tradiţia occidentală până astăzi”, se arată pe site-ul bisericii din Milano Nord.
Tot aceeaşi sursă menţionează că în momentul în care călugării irlandezi au plecat să evanghelizeze Galia s-au confruntat cu diferite practici păgâne de origine celtă, printre care era şi sărbătoarea morţilor, „Samhain“ (Zeul Morţilor, Principele Întunericului).
„La celţii, începutul unui nou an era sărbătorit pe 1 noiembrie, fiind considerat sfârşitul sezonului soarelui şi începutul sezonului întunericului şi a frigului.
Acest moment de trecere de la un sezon la altul era marcat de druizi (preoţii celţilor) prin dansuri, incantaţii şi alte manifestări religioase.
Sărbătoarea în sine era celebrată începând cu noaptea de 31 octombrie până a doua zi, la 1 noiembrie, iar uneori putea să dureze chiar trei zile. Oamenii participau la această sărbătoare îmbrăcaţi în costume făcute din piei şi oase de animale.
Celţii credeau că în această noapte spiritele celor morţi puteau să revină în casele lor terestre, pentru a-şi căuta un nou trup”, se mai arată pe pagina de internet a bisericii din Milano Nord.
De ce facem pomenire morților?
Biserica îi numește pe cei trecuți în viața de dincolo „adormiți”, termen care are înțelesul de stare din care te poți trezi. Ea nu vorbește de trecere într-o stare de neființă, ci de trecere dintr-un mod de existență în alt mod de existență.
Hristos îi va dărui cuvântului „adormit”, înțelesul care îl asociază cu învierea. Când Mântuitorul ajunge în casa lui Iair, a cărui fiică, de numai 12 ani, de abia murise, spune: „Nu plângeți; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).
