Tânărul în vârstă de 21 de ani, care a căzut de la etajul 7, în ziua de 5 decembrie 2021, a decedat ieri.

În ziua tragicului eveniment, acesta a fost transportat de urgență la spital în stare gravă, medicii fiind rezervați în privința șanselor de supraviețuire.

Vă reamintim, duminică, 5 decembrie, în jurul orei 12, un apel la 112 a anunțat faptul că un tânăr a căzut de la etaj și este în stare de inconștiență.

Evenimentul nefericit s-a întâmplat în municipiul Dej, zona UM, pe Dealul Florilor.

Din primele informații tânărul era în stare gravă, iar polițiștii au efectuat cercetări pentru a se stabili cu exactitate circumstanțele.

 

”În jurul orei 12.35, prin intermediul unui apel 112, Poliția municipiului Dej a fost sesizată cu privire la căderea unei persoane de la etajul unui imobil din Dej.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, constatând că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un tânăr de 21 de ani, căruia echipajele medicale prezente îi acordau îngrijirile de specialitate.

 

Acesta a fost transportat la o unitate medicală, iar în cauză sunt efectuate cercetări pentru a se stabili toate circumstanțele în care a survenit evenimentul”, au transmis cei de la IPJ Cluj.

 

 

Autor: Săplăcan Cătălina

Data publicării: 07.12.2021