Peste 38 de kilograme de opiu descoperite, ieri-noapte, în două grătare metalice!
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autocamion, 38,6 kilograme de substanţă solidă, posibil opiu. Pachetele erau învelite în plumb şi ascunse în două grătare din metal.
La Punctul de Trecere al Frontierei s-a prezentat pentru a intra în țară, un cetățean turc, în vârstă de 53 de ani, aflat la volanul unui autocamion. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire, pește, încărcat din Turcia pentru societăţi din Franţa şi Italia.
În urma controlului preliminar efectuat, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse în lăzile de depozitare ale remorcii, 480 de pachete cu țigări, care aveau aplicate timbre fiscale de Turcia.
La efectuarea controlului amănunțit asupra mijlocului de transport și astfel, pe șasiul remorcii, în compartimentul pentru depozitare, au fost descoperite două grătare din metal, în interiorul cărora se aflau 38,6 kilograme de opiu.
Cetăţeanul turc a fost reţinut pentru 24 de ore, acesta urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Vizualizari: