Azi, în jurul orei 12, un apel la 112 a anunțat faptul că un tânăr a căzut de la etaj și este în stare de inconștiență.
Evenimentul nefericit s-a întâmplat în municipiul Dej, zona UM, pe Dealul Florilor.
Din primele informații tânărul este în stare gravă, iar deocamdată se efectuează cercetări pentru a se stabili cu exactitate circumstanțele.
”În jurul orei 12.35, prin intermediul unui apel 112, Poliția municipiului Dej a fost sesizată cu privire la căderea unei persoane de la etajul unui imobil din Dej.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, constatând că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un tânăr de 21 de ani, căruia echipajele medicale prezente îi acordau îngrijirile de specialitate.
Acesta a fost transportat la o unitate medicală, iar în cauză sunt efectuate cercetări pentru a se stabili toate circumstanțele în care a survenit evenimentul”, au transmis cei de la IPJ Cluj.
Autor: Săplăcan Cătălina
Data publicării: 05.12.2021