Prima ediție a Targului de Craciun de la Bobâlna este organizată de Plaiuri Noi Bobâlna 1437 Societate Cooperativă împreună cu Asociația Porți Către Suflet, în parteneriat cu Primăria Comunei Bobâlna între 18 -19 decembrie 2021, în intervalul orar 10:00 – 16:00.
Locația este centrul satului Bobâlna pe locul fostului cămin cultural (vizavi de biserica ortodoxă din localitatea Bobâlna).
La acest eveniment vor fi invitați copiii școlilor gimnaziale din Cășeiu, Câțcău, Chiuiesti, Cornesti, Recea Cristur, Bobâlna, Mihai Eminescu Dej și Avram Iancu Dej.
Acestia vă vor încânta cu concerte de colinde și cu ornamente specifice sărbătorilor de iarnă create chiar de ei.
Asociația Porți Către Suflet a mijlocit prezența a 14 meșteri populari, care vor avea ateliere de sculptură lemn/piatră, pictură, desen, olărit, împletituri de nuiele, ornamente specifice sărbătorilor de iarnă, război de tesut.
La Atelierul de gatit raw vegan al Teodorei Czentye veți învăța să preparați dulciuri de Crăciun.
Asociația Dog Assist vă va bucura sâmbătă între orele 11:00 – 13:00 cu o sesiune de citit alături de câinii de terapie, unde cei mici vor fi încurajați să prețuiască cititul și să aprecieze cărțile într-un mediu lipsit de prejudecăți.
Vor fi și colindătorii: Alexandra Moldovan& formația, Mixandra Ariana Dan& formația și Daniela Chira;
Sunteți invitați să gustați dintr-o paletă largă de produse tradiționale cum ar fi: plăcinte pe lespede, cozonaci, prăjituri, sarmale, turtă si mălai dulce, miere de albine, zacuscă, slănină prăjită cu ou, brânză și ceapă, suc natural de mere, vin de casă, țuică, vișinată, cafea, ceai, suplimente naturale de la Sanoverde Total și multe alte surprize.
Asociația Gal Someș Transilvan va fi preprezentă cu câțiva producători locali din zonă.
Satul Pruni, se pregătește temeinic, și de aceea au creat primele etichete care îi vor reprezenta.
Cumpărând orice produs pe care vor aparea aceste etichete, susțineți Satul Pruni. Vor fi prezenți cu plăcinte, vin fiert de casă, horinca din Pruni de calitate superioară, miere de albine, prăjituri, cozonaci, dar și multe alte surpize.
Marinela și Răzvan intregesc standul producătorilor de la Târgul de Crăciun cu brandul lor românesc de suplimente naturale Sanoverde Total. Prin munca lor ei ne aduc aminte că tradițiile noastre sătești s-au împletit mereu cu ritmul naturii, că orice plantă își are rostul nu doar acolo unde îi e dat să prindă rădăcini, ci și acolo unde primește căldură și iubire.
Bradul va fi împodobit vineri, 17 decembrie, începând cu ora 14:00.
Așadar, mergeți să vă bucurați de PRIMA EDIȚIE a Târgului de Crăciun din Bobâlna, unde mulți artiști, meșteșugari, gospodari, producători și întreprinzători vă vor surprinde cu lucruri frumoase! Colindele vor răsuna, bunătățile vă vor delecta, iar creațiile celor mici și mari vă vor surprinde plăcut!
Să trăim magia sărbătorilor de iarnă la PRIMA EDIȚIE a Târgului de Crăciun din Bobâlna!
Autor: Săplăcan Cătălina
Data publicării: 11.12.2021
Vizualizari: