👉Un incendiu violent a dat ieri traficul peste cap pe strada Baia Mare din Dej. O autoutilitara care transporta termopane a fost cuprinsa de flacari. Focul urias a produs un nor dens de fum care a putut fi vazut din tot orasul. Traficul rutier pe strada Baia Mare s-a desfasurat timp de 3 ore, cat a durat interventia pompierilor.
In momentul in care salvatorii au ajuns la fata locului, flăcările se manifestau cu putere, fiind alimentate de materialele combustibile transportate în bena autoutilitarei.
Printre acestea s-au găsit mai multe recipiente care conțineau diluanți și vopsele, substanțe ce au amplificat arderea.
Din fericire, nu au fost persoane rănite. Cauza cea mai probabilă a incendiului a fost scurgerea unui recipient cu diluant peste toba de eșapament încinsă.

👉Recensamantul populatiei merge atat de prost, incat autoritatile au luat decizia de a deschide puncte fixe de recenzare, intrucat oamenii nu le deschid usa recenzorilor. Primul astfel de punct va fi deschis in 11 iulie in Bucuresti, insa rand pe rand vor fi deschise si in alte localitti din tara.
Astfel de puncte fixe de recenzare vor funcţiona până la finalul perioadei de recenzare (17 iulie 2022) în localităţile în care ritmul de recenzare din etapa interviurilor faţă în faţă este scăzut și se vor desfășura paralel cu recenzarea pe teren. La punctele fixe de recenzare își va desfășura activitatea cel puțin un recenzor și se va asigura disponibilitatea pentru recenzarea populației prin interviu față-în-față timp de 10 ore/zi, inclusiv sâmbăta și duminica.

👉Facebook şi Instagram, în pericol să fie închise în Europa. Comisia irlandeză pentru protecţia datelor şi-a informat joi omologii din Europa că va bloca Meta, proprietarul Facebook, să trimită datele utilizatorilor din Europa în SUA.

În 2020, Curtea Europeană de Justiţie a anulat un pact privind fluxurile de date între UE şi SUA din cauza temerilor legate de practicile de supraveghere din SUA. Daca datele utilizatorilor din Europa nu vor mai putea ajunge in SUA, este posibil ca retelele de socializare care apartin META sa nu mai fie disponibile pe batranul continent.

👉Trei noi cazuri de variola maimuței au fost diagnosticate în România

Este vorba despre trei bărbați, doi dintre ei cu vârsta de 38 de ani și unul de 32 de ani, din București și din județul Timiș. Starea lor de sănătate este bună și se află în izolare (doi pacienți la domiciliu și unul în spital). Până în acest moment, în România au fost diagnosticate cu variola maimuței 14 persoane. Din fericire, Nu au existat decese.

👉Suntem tara cu cei mai multi morti pe sosele din Uniunea Europeana si, acest lucru trebuie sa se schimbe. Nu doar la noi ci in toata Europa. Din aceasta saptamana, au intrat in vigoare noile masuri europene care introduc functii de siguranta in plus la bordul tuturor autovehiculelor. De exemplu, autoturismele si camionetele trebuie sa aiba in dotare functii de franare automata atunci cand apaare un pericol, dar si sisteme de mentinere a benzii de circulatie.

Autobuzele si camioanele trebuie sa aiba sisteme pentru o mai buna recunoastere a unghiurilor moarte, avertizari pentru a preveni coliziunea cu bicilisti si pietoni dar si sisteme de monitorizare a presiunii pneurilor, pt ca…la un camion sau autobuz, explozia unui pneu poate duce la o adevarata tragedie.

Toate vehiculele trebuie sa aiba asistenta ingeligenta pentru controlul vitezei, avertizare de mers inapoi, cu camera sau macar senzori, o functie care sa il avertizeze pe sofer atunci cand se constata ca prezinta semne de oboseala la volan sau ca a condus prea mult, dar si un fel de cutia neagra, care inregistreaza datele evenimentelor rutiere.

In prima faza, aceste norme se vor aplica noilor modele de masini, care acum sunt proiectate, dar de anul viitorul toate autovehiculele care ies pe poarta unei fabrici vor trebui sa le aiba. In acest mod, UE vrea ca pana in 2038, nr victimelor de pe sosele sa scada cu 25000.

👉Persoanele fizice se pot înscrie începând de astazi în cea de-a treia etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice, în vederea selectării voucherelor aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiţionat, uscătoarele de rufe şi aspiratoarele.
Bugetul acestei etape este de 15 milioane de lei, iar selecţia voucherelor se face în perioada 8 iulie, ora 10:00 – 14 iulie, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului.
În cea de-a treia etapă, se acordă vouchere pentru achiziţionarea de echipamente electrice şi electronice de uz casnic, astfel: 400 de lei pentru aparate de aer condiţionat, 400 de lei pentru uscătoare de rufe sau 200 de lei pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an.
Perioada de derulare a unei etape de selecţie a voucherelor este de şapte zile sau până la epuizarea bugetului alocat etapei respective.

👉HeartBeats Festival, locul unde inimile bat împreună în același ritm, invită tinerii să se bucure de o experiență cu totul nouă de eveniment. Primul festival de muzică crestina Pop-Rock din România are loc pe Cluj Arena, în 15-16 iulie 2022! Două zile de muzică live cu artiști celebri din America, Europa și Australia și speakeri de renume internațional.

În cele două zile de festival, pe scena Cluj Arena vor urca 10 formații din țară și din străinătate, artiști renumiți în industria internațională de profil.

👉Ajutorul financiar în valoare de 700 de lei, acordat în luna iulie pensionarilor cu venituri mai mici sau egale cu 2000 de lei nu reprezintă venit din pensie sau din indemnizație socială și nu va fi luat în calcul la stabilirea plafonului de compensare cu 90% a prescripțiilor medicale, anunta casa de asigurari.
Pentru creșterea accesului la medicamentele acordate în ambulatoriu pensionarilor cu venituri mici, începând cu data de 1 ianuarie pensionarii cu venituri din pensii și indemnizații sociale până la 1.429 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, beneficiază de compensare cu 90% pentru medicamentele din sublista B cuprinsă în Lista de medicamente compensate și gratuit.
Finanţarea se asigură în proporţie de 50% din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi, respectiv, de 40% prin transferuri de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Sănătăţii.

👉La final, datele meteo. Astazi vremea se metnine frumoasa, cu cer variabil dar usor mai racoroasa decat zilele precedente. Maxima nu va depasi 28 de grade celsius, iar nimina de la noapte va cobori pana la 12 grade.

 

Alex Prunean