👉Astazi a inceput Postul Mare, denumit și Postul Păresimilor, cea mai importantă perioadă de pregătire pentru Sărbătoarea Paștelui. Este cel mai aspru şi mai lung dintre cele patru posturi mari din Biserica Ortodoxă. Cei care aleg să-l țină trebuie să respecte o serie de reguli, atât spirituale, cât și legate de alimentație. Pe toata perioada postului, nu se consumă carne, ouă, lapte sau brânzeturi. De asemenea, este interzis fumatul și alcoolul.
Exista insa si dezlegari la pește: pe 25 martie (de Praznicul Bunei Vestiri) și pe 17 aprilie (de Florii). Postul se incheie pe 24 aprilie, cand sarbatorim pastele ortodox.
👉Românii au golit, în ultima săptămână, farmaciile de iod, după ce Rusia a atacat Ucraina, iar mulți se tem de un eventual accident nuclear. Ministerul Sănătății atrage atenția că iodura de potasiu nu trebuie utilizată în mod preventiv, deoarece poate provoca afecțiuni grave ale glandei tiroide. De asemenea, cei de la minister precizează că în caz de urgență datorată unui posibil incident nuclear, administrarea comprimatelor de Iodură de Potasiu se face doar în primele ore si doar la persoanele cu varsta de pana la 40 de ani.
👉Mare atentie soferi. Incepand de astazi va fi restrictionat accesul peste trecerea la nivel cu calea ferată de pe DJ 109F din Halta Gâlgău, care asigură accesul spre localitatea Fodora. Șoferii au posibilitatea de a folosi ruta ocolitoare pe DJ109E și DJ108S prin comuna Rus. Restrictiile vin ca urmarea lcurarilor de consolidare executate la linia de cale ferata Dej-Baia Mare, intre Galgau si Ileanda. Restrictia de circulatie va fi valabila zilnic, pana in 9 martie, intre orele 8-16.
👉De maine nu va mai fi prelungita starae de alerta, iar majoritatea restrictiilor covid nu vor mai fi in vigoare. Anuntul a fost facut de președintele Klaus Iohannis, care dupa o sedinte pe care a avut-o cu cei responsabili de gestionarea pandemiei, a luat decizia ca din 8 martie, starea de alerta sa nu mai fie prelungita. Presedintele a declarat ca in continuare, Ministerul Sanatatii se va ocupa de gestionarea pandemiei, dar o serie de restrictii vor fi eliminate, pentru ca au fost instituite doar pe timpul starii de alerta. Printre restrictiila care vor fi eliminate se numara si obligativitatea purtarii mastii de protectie, atat in interior cat si la exterior, obligativitatea prezentarii certificatului COVID pentru accesul in anumite locuri, dar vor fi redeschise si cluburile si barurile. De asemenea, evenimentele private, cum ar fi nunti sau botezuri vor putea fi organizate din nou, fara nicio limitare. De la debutul pandemiei, 63000 romani depistati pozitiv la testele COVID-19 si-au pierdut viata.
👉Inca din primele zile ale razboiului din Ucraina, cand primaria Dej si-a oferit sprijinul de a gazdui cetateni ucraineni fugiti din calea razboilui, refugiatii au inceput sa soseasca si la Dej. Pana acum, zeci de ucraineni au fost cazati temporar la centrul de excelenta de pe baza sportiva, acolo unde au primit adapost dar si hrana, pana cand au decis sa isi continuie drumul catre rudele lor din vestul europei. Printre cei gazduiti la Dej s-au aflat si trei studenti de nationalitate turca, dar care locuiau la Kiev, si care au fost atacati de rusi cand incercau sa plece din oras.
Un al patrulea student care se afla cu ei in masina a fost impuscat in mana si in picior, astfel ca din vama a fost preluat de o ambulanta si dus la Spitalul din Sighetu Marmatiei. A fost operat iar acum este bine. Intre timp, prietenii lui au plecat din Dej catre Bucuresti, acolo unde are frate unul dintre ei.
👉Obiceiurile vechi, mai puternice decat legea. Nenumarate incendii de vegetatie au fost semnalate in ultima saptamana in judetul Cluj, in conditiile in care curatarea terenurilor este interzisa prin lege, din cauza pericolelor pe care le implica aceasta practica. Se pot face exceptii, dar inainte de a-si curata miristile prin incendiere, fermierul este obligat sa obtina un aviz de lucru cu focul din partea celor de la ISU, dar si de un aviz din partea primariei. Incendierea miristilor ii poate aduce celui vinovat amenda intre 3000 si 6000 lei, iar daca este persoana juridica, amenda creste pana la 50 000 lei. De asemenea, cei care curata terenurile prin incendiere, risca sa piarda si subventiile din partea APIA.
👉Vaccinarea bate pasul pe loc. Putin peste 100 de persoane au fost vaccinate impotriva COVID-19 in judetul Cluj in ultimele 24 de ore. Doar 14 dintre persoanele vaccinate s-au aflat la prima doza, 27 la rapel, iar restul, pentru doza a treia. Până ieri, în județul Cluj au fost administrate 865 000 doze de vaccin, 381 000 din prima doză, 326.000 doza a doua și 158 000 doza a treia.
👉Echipa de fotbal Unirea Dej a adăugat încă trei puncte în clasamentul Ligii 2, după ce a învins cu 1-0 ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu. Meciul dintre cele doua echipe s-a disputat sambata, cu începere de la ora 11, pe Stadionul Municipal Dej. Unirea Dej a inscris in minutul 28 prin Juniorul Vlad Bogdan. Etapa viitoare, elevii lui Dragoș Militaru vor juca la Brăila, în ultima rundă a sezonului regular, scriu cei de la Dej24.
👉Asociatia “Va ajutam din Dej” continua sa fie alaturi de refugiatii din Ucraina. Voluntarii asociatiei le-au oferit ieri alimente celor cazati la centru de excelenta din Dej, dar zilele urmatoare vor mai efectua un transport umanitar catre Sighetu Marmatiei, acolo de unde, cel mai probabil, bunurile vor fi duse mai departe in ucraina.Voluntarii dejeni spun ca e nevoie în continuare de medicamente, alimente neperisabile, haine groase pentru adulți, produse de igienă personală, pături, ceaiuri și cafea instant. Donațiile se adună la pizzeria Roma, strada Petru Rareș din Dej, de luni până vineri, între orele 10 și 18.
👉La final, datele meteo. Astazi vremea se raceste semnificativ, fiind mai frig decat normalul perioadei in care ne aflam. Temperaturile de la orele amiezii nu vor mai depasi 4 grade celsius, iar in timpul noptii,minimele vor fi negative. Cerul va fi noros intreaga zi si exista chiar si sanse de ninsori slabe.
Alex Prunean