👉Un accident de circulatie a avut loc azi noapte in localitatea Catcau, pe DN1C. În accident au fost implicate un autoturism și un tractor cu remorcă. Atunci când salvatorii au ajuns la fața locului, aceștia au găsit autoturismul răsturnat.
Din fericire nu au fost persoane încarcerate. Un bărbat de 26 de ani a fost transportat la spital de către echipajele SMURD. Acesta era semiconștient, însă nu suferise leziuni care să îi pună viața în pericol. La misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD.

👉Impas pentru singura bucata din Autostrada Transilvania finantata prin PNRR. Cel mai mare constructor de drumuri din tara noastra ameninta ca va opri lucrarile, dupa ce pana acum a aratat ca si pe santierele din Romania se poate lucra ca in Vest, cu mii de muncitori. De vina sunt preturile mult mai mari ale materialelor de constructii si lipsa de reactie a Statului, care intarzie sa ajusteze contractele la preturile de astazi. Este vorba despre cele doua loturi, lungi de 30 de km, care fac legatura intre Cluj si Salaj, in continuarea celui de la Nadaselu. Acestea trebuie sa fie date in folosinta in 2024, dar constructorul a vrut sa marcheze o premiera pentru tara noastra si sa finalizeze cele doua loturi de autostrada inainte de termenul din contract. Tocmai de aceea a adus pe santier peste 1000 de muncitori si 400 de utilaje care in doar un an au ajuns cu stadiul lucrarilor la 34%. In aceasta saptamana, cei 1000 de muncitori sunt in pauza de odihna, dar constructorul ameninta ca daca statul nu va ajusta preturile, de saptamana viitoare nu va mai aduce oamenii oe santier.

👉Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, susţine că România nu se confruntă cu o criză de furnizare a apei potabile la nivel naţional chiar dacă multe lacuri de acumulare sunt la un nivel de umplere de numai 68%.
El recomandă populaţiei să fie responsabilă în această perioadă cu privire la modul cum utilizează apa potabilă. Totul vine dupa ce peste 100 de localitati din intreaga tara, printre care si din judetul Cluj, se confurnta cu apa rationalizata la robinet. In judetul Cluj, de vina este compania de apa somes, care a extins retelele pe infrastructura mult subdimensionata, astfel ca acum apa din rezervoare nu mai ajunge pentru toata lumea.

👉Peste 52% dintre români declară că nu ştiu să aibă probleme de sănătate, în timp ce 20,6% spun că au probleme de sănătate cardiovasculare, iar 17,9% se confruntă cu probleme reumatologice, conform unui sondaj de opinie realizat de INSCOP . Persoanele peste 60 de ani şi inactivii declară în procente mult peste medie că au probleme cardiovasculare. În rândul aceloraşi categorii se înregistrează cele mai ridicate procente de respondenţi care declară că au probleme de sănătate reumatologice. Tinerii până în 30 de ani reprezintă categoria socio-demografică unde se înregistrează cel mai ridicat procent al celor care declară că nu au probleme de sănătate. Valori mult peste medie mai întâlnim şi în rândul persoanelor până în 44 de ani, al gulerelor albe şi al persoanelor cu venituri ridicate şi foarte ridicate”, transmit realizatorii studiului.
Totodată, 76,1% dintre români spun că îi preocupă foarte mult sau destul mult starea lor de sănătate, în timp ce 23,8% declară că sunt preocupaţi destul de puţin sau deloc de starea lor de sănătate.

👉Actuala situație, deloc neplacuta din aviatie afectează și Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj, dar și pasagerii care vor sa zboare de aici.
Astfel, doar în ultima saptamana, pe aeroportul clujean au fost înregistrate, în total, 226 de ore întârziate la zboruri, 10 curse aeriene anulate (din care 5 decolări și 5 aterizări).
Principalele companii aeriene cu probleme și care au anulat intempestiv zboruri fără să anunțe pasagerii din timp sunt Wizz Air și Blue Air.

👉Românii care călătoresc în Grecia sunt atenționați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că intră în vigoare o avertizare de incendiu, Aceasta este valabilă toata saptamana aceasta.

Astfel, există pericol iminent de producere a incendiilor de vegetație în următoarele regiuni: insulele din nordul și estul Marii Egee (Lesvos, Chios, Samos, Ikaria); regiunile Attica, Grecia Centrală , peninsula Peloponez
Autoritățile elene recomandă tuturor persoanelor să manifeste o atenție sporită și să evite orice activitate în aer liber care poate provoca, din neglijență, un incendiu În caz de incendiu, cetățenii sunt rugați să anunțe imediat pompierii, la numărul de telefon 199.

👉Elevii nu mai pot fi exmatriculati. Ministerul Educaţiei a transmis că a fost semnat ordinul de ministruu care aprobă noul Regulament-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar și urmează să fie publicat în Monitorul Oficial. Conform noului regulament care intră în vigoare de la 1 septembrie 2022, elevii nu vor mai putea fi exmatriculați, cu excepția celor care urmează învățământul postliceal.
Potrivit aceluiasi regulament, profesorii vor încheia o singură medie anuală, iar numărul de note la fiecare disciplină este cu cel puțin trei mai mare decât numărul de ore alocat săptămânal disciplinei.

👉Iubitorii de munte și de escaladă au parte de o veste bună. Traseele de escaladă din zona Cetățeaua Mare din defileul Cheilor Turzii au fost curățate și reamenajate de către salvamontiștii din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj.
Potrivit salvamontiștilor clujeni, au fost reamenajate cele mai căutate trasee în zilele toride de vară și anume traseele Samsarul, Traseu, Vorace, Tenace, Rapace și Capace, cu lungimi cuprinse între 16 metri și 22 metri. Întreținerea, verificarea și curățarea traseelor de escaladă și alpinism au drept scop principal creșterea siguranței practicanților acestui sport precum și prevenirea accidentelor.

👉Aproximativ 70% dintre cetățenii care figurează ca fiind domiciliați pe raza județului Cluj au participat, până în prezent, la Recensământul obligatoriu al Populației și al Locuințelor 2021, amânat pe anul acest din cauza pandemiei.
Reprezentanții mai multor administrații locale care au un ritm scăzut de progres în derularea recensământului au fost convocați să participe la o ședință de lucru, alături de Emilia Negrilă, directorul Direcției Județene de Statistică Cluj, coordonată de Tasnádi István Szilárd subprefectul, județului Cluj. Autoritatile fac apel către cetățeni pentru a primi recenzorii autorizați și a oferi datele necesare pentru completarea chestionarelor și a evita posibile sancțiuni contravenționale, ca urmare a refuzului recenzării.

👉La final, datele meteo. Astazi vrermea devine instabila cu cer noros si precipitatii in anumite momente. Maxima nu va mai depasi 28 de grade celsius, iar minima la noapte va cobir pana la 14.

 

 

Alex Prunean

Vizualizari: