Ieri, în cazarma ”Dragonilor Transilvani”, s-a desfășurat ceremonia militară de predare-primire a comenzii și a Drapelului de Luptă al batalionului.
După doi ani și patru luni în care s-a aflat la comanda unității, locotenent-colonelul Emanuel Ciobanu a predat maiorului Mihai Dăiescu comanda acesteia.
Colonelul Cornel-Traian Scurt, în cuvântul său, i-a mulțumit locotenent-colonelului Emanuel Ciobanu pentru întreaga activitate desfășurată în cadrul brigăzii. De asemenea, acesta l-a felicitat pentru profesionalismul și devotamentul de care a dat dovadă în amplul proces de menținere a batalionului în rândul unităților de elită ale Armatei României. În egală măsură, acesta și-a exprimat convingerea că noul comandant al ”Dragonilor Transilvani”, maiorul Mihai Dăiescu, va îndeplini cu succes misiunea de a conduce Batalionul 811 Infanterie ”Dej”.
***
A pornit cu masina pe strazile din comuna, desi nu avea permis de conducere. Este isprava unui tanar in varsta de 20 de ani din Vad. Acesa a fost oprit de polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Dej pe DJ109E, în comuna Vad. In momentul in care oamenii legii i-au cerut actele pentru control, au aflat ca cel aflat la volan nu detine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
***
In ultimele doua zile, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea evenimentelor negative din trafic, precum și pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică.
Au fost legitimate 142 de persoane, controlate 98 de vehicule, fiind aplicate 57 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 30.000 de lei.
În cadrul actiunii, polițiștii au reținut 16 permise de conducere, dintre care 8 pentru depășire neregulamentară, 4 pentru depasirea vitezei legale, 2 pentru conducere sub influența alcoolului, iar celelalte 2 pentru alte abateri de la regulile de circulație.
***
Începând de ieri, de pe Aeroportul Internaţional Cluj sunt operate zboruri spre insula Corfu, în fiecare luni şi vineri, de către Wizz Air. Astfel, luni, zborurile sunt de la ora 15, iar returul din corfu este la 17:30. Vinerea, plecarile sunt la ora 14:40 din Cluj-Napoca, iar returul din Corfu la ora 17.
Corfu este o insulă din Marea Ionică situată între coasta vestică a Greciei şi Italia. Insula are o suprafaţă de aproximativ 600 de kilometri pătraţi şi este mai aproape de Albania (la doar doi kilometri distanţă) decât de coasta Greciei.
***
Recensământul Populației și Locuințelor s-a încheiat la 31 iulie. Ultima etapă, de colectare a datelor de recensământ atât prin deplasarea recenzorilor la adresele de reședință obișnuită a populației care nu s-a autorecenzat online în perioada 14 martie – 27 mai, cât și prin colectarea datelor la punctele de recenzare fixă a fost prelungită de mai multe ori.
Potrivit Direcției Județene de Statistică Cluj (DJS), în județ s-au înregistrat în total 662.098 de persoane, reprezentând 93,2% din populația rezidentă estimată la 1 decembrie 2021, care era de 710.127 persoane.
După încheierea perioadei de colectare a datelor, acestea se verifica, iar abia apoi vom afla oficial ce populatie are Romania.
***
Trecerile la nivel cu calea ferata din judet vor fi reparate.
Compania Naţională de Căi Ferate a desemnat oferta câștigătoare pentru lucrări de întreținere și reparație a trecerilor la nivel cu calea ferată de pe raza Sucursalei Regionale CF Cluj.
Potrivit reprezentanților CFR, ofertă desemnată câștigătoare este Asocierea Europan Prod S.A (lider) – Comstrucții Compleze Buzău – Construcții Feroviare Drumuri Poduri.
Valoarea acordului cadru este de peste 97,1 milioane de lei, fără TVA, iar sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri de la Bugetul de Stat. Durata acordului cadru este de 4 ani.
Scopul lucrărilor de întreținere și reparație a trecerilor la nivel cu calea ferată este înlocuirea elementelor componente ale trecerii la nivel și ale suprastructurii căii, în vederea eliminării restricțiilor de viteză și aducerea liniei în parametrii de exploatare proiectați.
***
Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenționare de călătorie pentru cetățenii români care intenționează să călătorească în Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Grecia sau către Turcia pe perioada lunii august 2022. Pentru evitarea timpilor mari de așteptare la tranzitarea punctelor de frontieră bulgare,MAE recomandă folosirea tuturor puncteloe de frontieră bulgare deschise circulației rutiere internaționale. Conform paginii oficiale a Ministerului bulgar al Afacerilor Interne, punctul de frontieră Bechet–Oryahovo (ferry) este închis din cauza nivelului scăzut al Dunării, care face imposibilă navigarea în condiții de siguranță în zona respectivă. Totodată, MAE recomandă cetățenilor români care călătoresc prn aceste tari să se asigure că dețin suficiente resurse de combustibil, apă și alimente și să mențină în stare de funcționare mijloacele mobile de comunicare, iar firmelor românești de transport internațional de marfă / pasageri să ia măsurile adecvate în vederea organizării temeinice a itinerariilor de deplasare cu luarea în considerare a posibilității înregistrării unor timpi măriți de așteptare la trecerea frontierei și prin asigurarea resurselor necesare de apă și alimente persoanelor transportate.
Vizualizari: