O amplă acțiune pentru creșterea siguranței rutiere a fost demarată în ultimele zile de polițiștii rutieri din județul Cluj.
Echipaje din Gherla, Dej, Turda, Câmpia Turzii și Huedin au acționat pe principalele artere de circulație din județ, vizând în special prevenirea accidentelor cauzate de neatenția la volan – mai ales folosirea telefonului mobil în timpul condusului.
În doar câteva ore au fost aplicate 95 de sancțiuni contravenționale, dintre care 54 pentru viteză și 41 pentru alte abateri, valoarea amenzilor ridicându-se la aproximativ 50.000 de lei.
Polițiștii au suspendat mai multe permise de conducere și au reținut două certificate de înmatriculare pentru deficiențe tehnice.
S-a încheiat perioada în care cetățenii puteau propune proiecte către Primăria Dej prin cadrul programului de Bugetare Participativă.
Dejenii nu prea s-au arătat interesați să vină cu idei care să fie mai apoi finanțate de Primărie, fiind înscrise doar două proiecte.
Cele două proiecte propuse de cetățeni vizează modernizarea locurilor de joacă din Parcul Municipal și amenajarea unui teren de tenis de câmp și pickleball, iar al doilea proiect, construirea unui loc de joacă pe Aleea Zefir, în zona blocului H.
Acestea urmează să fie analizate și declarate eligibile, iar mai apoi, în perioada 25 – 30 octombrie, oamenii vor alege care din cele două va fi implementat.
Sub mesajul „STOP DROGURILOR! PREȚUIEȘTE VIAȚA!”, mâine de la ora 12 va avea loc la sala sporturilor din Dej un eveniment dedicat prevenirii consumului de droguri. Evenimentul face parte din campania locală de prevenire a consumului de substanțe interzise și îl va avea ca invitat special pe Sebastian Petruț, fost consumator de droguri și actual angajat al unui centru de recuperare, care va împărtăși din propria experiență.
Intrarea este liberă.
Legea care ar putea pedepsi căsătoriile timpurii și aranjate, a stârnit furie în comunitatea romă din întreaga țară. Partida Romilor „Pro Europa” Cluj face un apel public către parlamentarii clujeni, cerându-le să oprească adoptarea legii propuse de ministrul Muncii, Florin Manole, privind sancționarea așa-numitelor „căsătorii timpurii”.
Organizația atrage atenția că legea stârnește îngrijorare în rândul comunităților de romi tradiționali și creează o imagine falsă despre obiceiurile acestora.
Potrivit liderului de tineret Dragoș Roșianu, în comunitățile tradiționale nu există căsătorii la vârste fragede sau căsătorii forțate. Este vorba doar de înțelegeri între familii, care nu implică conviețuire sau relații conjugale înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.
Reprezentanții romilor condamnă proiectul de lege, spunând că acesta riscă să stigmatizeze o întreagă cultură și să rupă legătura dintre comunități și societate.
Vizualizari: 458