Si bisericile vor produce energie verde. Bugetul programului casa verde, destinat in premiera si lacaselor de cult, a fost epuizat in doar cateva minute. Un număr de 875 de solicitanţi unităţi de cult s-au înscris în Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, informează Administraţia Fondului pentru Mediu.
Bugetul de 17,5 milioane de lei alocat unităţilor de cult a fost rezervat integral.

Prin programul Casa Verde Fotovoltaice beneficiarii obţin o finanţare de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei, pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice cu o putere de minimum 3 kW.
Programul „Casa Verde Fotovoltaice” dedicat persoanelor fizice s-a încheiat în 22 iunie.
***
Conducerile parchetelor din ţară au hotărât continuarea protestelor. Asta după ce propunerile formulate de reprezentanţii sistemului judiciar nu au făcut obiectul unor „minime” dezbateri, care să permită adoptarea unor soluţii echitabile şi funcţionale.
Astfel, protestele vor continua și la Curtea de Apel Cluj, unde procesele au început să fie amânate deja de o săptămână. Parchetul General spune că reprezentanţii sistemului judiciar au propus mai multe variante de amendament care sa convina ambelor parti si chiar sunt de acord ca pensiile magistratilor sa nu depaseasca salariile in plata, insa vor ca totul sa fie dezbatut transparent inainte de a se lua o decizial. De asemena, magistratii atrag atentia asupra faptului ca in foarte multe instante din tara, numarul angajtilor este mult prea mic.
***
Uniunea Europeană va acorda granturi în valoare totală de 100 milioane de euro compensarea pierderilor economice cauzate de importurile de cereale din Ucraina. Statele membre au dat vot pozitiv pentru România, Bulgaria, Ungaria, Polonia și Slovacia.
României îi va reveni suma de 29.730.000 euro. Banii vor fi acordati femrierilor afectati de importurile masive ale cerealelor din Ucraina care au facut ca pretul sa scada extrem de mult, unii fiind chiar in peirdere.
***
Capitanul Nationalei de Under 18 a Romaniei va juca la Unirea Dej, sub forma de imprumut. Este vorba despre Victor Stancovici (17 ani, născut în 2005), de la FCSB. Mijlocașul de picior drept este un obișnuit al loturilor naționale, având convocări la U15, U16 și U17. În prezent este căpitanul naționalei U18, fiind unul dintre liderii generației sale.
***